Prima paginăSocialSanatate

Pacienţi austrieci la Spitalul din Barticeşti

Dimensiune text

Un grup de opt turişti din Austria a sosit, pe 23 septembrie, la Spitalul „Speranţa Bolnavilor” din Barticeşti.

Aceştia sunt primii turişti străini care beneficiază de programul „10 zile pentru trup şi suflet”, un program de turism medical lansat de spitalul din Barticeşti. Un alt grup de turişti străini din Austria este pregătit să ajungă la spitalul din Barticeşti anul viitor. Cei opt turişti au beneficiat, până acum, de consultaţii reumatologice şi cardiologice, apoi au început procedurile de recuperare medicală. Pentru ei, personalul medical de la spitalul „Speranţa bolnavilor” a organizat diverse activităţi, cum ar fi plimbări cu căruţa prin sat şi vizite în gospodării ale oamenilor. Turiştii-pacienţi vor sta până pe 1 octombrie.austrieci2

„Acesta este primul grup de turişti străini, dar ne gândim să dezvoltăm foarte mult turismul medical în această regiune. Au auzit multe despre spitalul nostru şi au fost foarte încântaţi de ceea ce au văzut aici. Au avut numai cuvinte de laudă la adresa noastră şi, din vizitele pe care le-au făcut în sat, ne-au spus că le place enorm acest stil de viaţă natural, pe care ei l-au pierdut. De asemenea, ei se angajează să promoveze spitalul în străinătate şi să-l ajute cu donaţii”, a spus părintele Mihai Budău, directorul spitalului „Speranţa bolnavilor”.

Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 0