Oraşul Roman îşi pierde memoria

Aflu că imobilul de pe strada Cezar Petrescu numărul 2, casa în care marele romancier Max Blecher şi-a scris cărţile şi a trăit ultimii trei ani din viaţă, a fost demolat săptămâna trecută.

Proprietarul l-a făcut una cu pământul, perfect legal, pentru că avea nevoie de altceva în loc. Casa nu era declarată monument istoric, proprietatea, din câte înţeleg, fusese cumpărată de un an, aprobarea demolării fusese deja dată de cineva convins că, la cât de veche şi degradată era casa, reabilitarea ei nu mai avea nici un sens. Din acest motiv, nu mă adresez în textul de faţă proprietarului demolator, căruia poate să nu-i pese că a distrus un obiect cultural ce deţinea – se vede că pentru alţii, nu şi pentru el – o mare importanţă. Vreau să mă adresez, totuşi, celor care cred că numai „iubitorii de literatură” au dreptul să se simtă revoltaţi că s-a săvârşit un act anticultural îndreptat împotriva unuia dintre simbolurile oraşului lor.

Ceea ce face situaţia de o ironie dureroasă e faptul că acea casă nu a fost distrusă în vreo perioadă de ură anticulturală, cum spunem adesea că ar fi fost perioada războiului, cu prigoana antisemită (Blecher a făcut parte, să nu uităm, din comunitatea evreiască a Romanului), sau deceniile de început ale epocii comuniste, când Blecher nu mai exista pentru literatura română. Nu, distrugerea casei a avut loc acum, după centenarul din 2009, la 75 de ani de la moartea scriitorului, după ce comunitatea locală dăduse semne de trezire, demarau programe care să valorifice urmele existenţei lui Blecher prin Roman, după ce numeroşi oameni din ţară şi din străinătate ştiau că această casă există şi veneau de departe s-o viziteze, când exista perspectiva (când e vorba de cultură, întotdeauna spunem doar „perspectiva”) deschiderii unui muzeu, potenţial centru de cultură pentru un oraş cam lipsit de astfel de centre. Acum, cu distrugerea casei lui Blecher, acest centru îşi pierde rostul. Mai există încă mormântul lui Blecher în cimitirul evreiesc, dar cine stă să facă manifestări culturale într-un cimitir? Sper că acela nu va fi şi el demolat ca să facă loc pentru vreun garaj, aşa cum s-a întâmplat cu casa…

Am pornit, în urmă cu câţiva ani, de unul singur, cu ocazia centenarului Blecher din septembrie 2009, o campanie de revalorificare a acestui patrimoniu romaşcan, printr-o petiţie adresată municipalităţii. Nu peste mult timp, acestei campanii i s-a alăturat echipa „Ziarului de Roman”. În câteva rânduri am avut impresia că administraţia locală este alături de proiectele noastre. Max Blecher a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului, alături de un tânăr realizator de scurt-metraje, mi se pare. Am auzit, la un moment dat, că o piaţă din oraş a căpătat numele scriitorului, dar am căutat în van o plăcuţă care să ateste acest lucru. Nu m-a interesat niciodată ca, astfel, să le fac un serviciu amatorilor de literatură din Roman sau de aiurea. Era vorba de a face ceva pentru ca Romanul să poată profita de pe urma unei bogăţii pe care, până prin 2009, uitase că o are, şi anume urmele concrete ale existenţei lui Max Blecher aici. Dar, ca întotdeauna, cultura nu e o prioritate, iar rândul ei vine ultimul, chiar atunci când resursele de care are nevoie sunt foarte mici. Lucrurile s-au mişcat greu, iar acum excavatorul şi-a terminat treaba. Nu vreau să întreb a cui e vina. Vina pentru demolare e a noastră, a tuturor romaşcanilor, care nu ne-am adunat într-o iniţiativă civică destul de mare ca să nu poată fi ignorată şi care să poată grăbi lucrurile înainte de a se face prea târziu. Casa lui Max Blecher era sau putea să devină un loc de „pelerinaj” (cum a scris, cam patetic, chiar „Ziarul de Roman”) pentru tot felul de oameni care ar fi ajuns astfel să respecte, poate chiar să iubească oraşul Roman. Aşa se construiesc simbolurile pozitive, cu muncă. Cele negative apar singure şi se răspândesc cu repeziciune.

Cu demolarea casei din Cezar Petrescu numărul 2 a fost distrusă o parte din memoria culturală a oraşului Roman, un oraş care, s-o spunem deschis, nu prea există pe harta literaturii şi culturii române. Pentru că oraşul care îşi neglijează trecutul şi relicvele acestuia, care nu conservă cu grijă toate argumentele vechimii şi importanţei lui, e redus la foarte puţin. Romanul nu trebuie să-şi cheltuiască ambiţia în a rămâne o localitate cu blocuri pe şoseaua europeană 85, ci să dorească să existe în plan cultural. Nu trebuie să „iubeşti cultura” ca să înţelegi, în mod pragmatic, cât de important e să poţi spune că Romanul este „oraşul lui Blecher” şi nu doar „oraşul lui Sorin Ovidiu Vântu”, de exemplu. Nu faima mâncărurilor de la Hanu Ancuţei a făcut succesul economic al respectivei locande; a trebuit să-şi scrie cartea Sadoveanu ca acel loc să înceapă să existe cu adevărat. La fel, despre un oraş nu se poate spune că există cât timp nu s-a făcut remarcat prin nimic important, cât timp nu a adus o contribuţie la patrimoniul universal sau măcar naţional. În lipsa realizărilor culturale atestabile, un oraş nu e decât o aglomerare de imobile, un sat mai mare, poate. De aceea sunt importanţi artiştii, de aceea semnele trecerii lor printre noi au o semnificaţie aparte, de aceea urmele lor ar trebui să devină o preocupare chiar şi pentru „neiubitorii de literatură”.

Opera şi amintirea lui Max Blecher nu pierde nimic prin distrugerea casei în care au fost scrise extraordinarele romane ce fascinează cititori din cele nouă ţări unde au fost traduse, ca şi în România. Din fericire, „Întâmplări în irealitatea imediată”, „Inimi cicatrizate” şi „Vizuina luminată” sunt realizări ale spiritului care nu pot fi dărâmate cu un excavator. Pierde oraşul, din păcate, şansa de a îşi afirma identitatea ca loc cultural important, ca loc de origine al unuia dintre cei mai mari scriitori români din secolul trecut. Romanul îşi pierde memoria pe care s-a luptat din greu să şi-o recupereze. În felul ăsta, oraşul confirmă un clişeu, anume că în provincie nimic important nu durează, iar asta e foarte trist. Cine uită nu merită, spunea Nicolae Iorga odată. Dar cine dărâmă?

 

Lector universitar doctor Doris Mironescu

Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi


COMENTARII

WORDPRESS: 9
  • liviu 6 ani

    „Casa nu era declarată monument istoric, proprietatea, din câte înţeleg, fusese cumpărată de un an”….Pai bine stimabile universitar, de la asa zisa revolutie din ’89 trecusera deja vreo 23 de ani. Cine s-a interesat ca acel imobil sa fie declarat monument isoric? Carei societati de cultura i s-a interzis achizitionarea de la proprietarul de drep al imobilului, consolidarea si introducerea in circuitul cultural, sublim de altfel al satului Roman? Pai nu e mai simplu ca sa scriem teze de doctorat si sa ne falim cat de culti suntem noi in loc sa ne luam opincile si jalba in protap si sa facem anumite demersuri concrete?

    • nr. 2 6 ani

      Domnule, primarul orasului avea perfecta stiinta de proiectul muzeului Blecher. Informeaza-te! Nu cred ca se pot lega oamenii de cultura cu sfoara de gardul unei case, ca sa n-o darame diverse persoane cu interes in zona…

    • reply 6 ani

      Domnule, pareti om in varsta si preocupat de felul in care orasul este privit. De aceea ma mira naivitatea d-stra: ce societate culturala, romascana sau nu, dispune de fonduri ca sa cumpere vreun imobil pentru ea insasi? Desigur, nu e naivitate, ci doar rea-credinta, pentru ca informatiile despre demersurile facute in directia unui muzeu Blecher la Roman incepand din 2009 le gasiti chiar in articol, in paragraful trei. Fireste, ca om preocupat de viitorul cultural al Romanului, asa cum pareti, nu va ramane decat sa va puneti energia la lucru si sa infiintati acea societate culturala romascana a carei lipsa o deplangeti.

  • Daniel 6 ani

    D-le Mironescu, sunt Daniel, proprietarul fostei case si am sa va comunic 3 probleme la care am nelamuriri: – Nu-mi place si nu sunt deacord cu afirmatia ca acea casa s-a daramat ca sa faca loc pentru vreun garaj. FALS. De unde informatia asta? De la carcotasi probabil.(nu cronica de la prima). – PELERINAJ mergem si facem la biserici si manastiri, in tacere si piosenie, nu la casa mea. Si cand spun asta ma refer la faptul ca: – D-le PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR, vineri 5 iulie cand a-ti fost in ,PELERINJ’ a-ti intrat fara acordul meu in curte. Ce-o fi spus oare traducatorul brazilian: aici e mai rau ca in jungla in BRAZILIA. Un cetatean onorabil care se respecta si semneaza cu asemenea si atatea titluri si scoli nu face asa ceva. Eu sunt un om de rand care innainte sa deschid bat la usa (sau poarta) si sa stiti ca am cumparat casa si terenul din vecinatatea mea pentru mine si familie. Nu e nimic mai frumos ca la batranete sa ai nepoti si cel putin un copil langa tine. Si asta o stiu si vecinii…..Regards, Daniel

    • Daniel 6 ani

      Si ma scuzati ca am uitat sa ma semnez: Simplu cetatean Daniel Comorasu. Si sa mai stiti ca Primaria si D-l Primar n-au fost informati despre acest proiect. Daca erau, nu mai aveam autorizatie de demolare. Si mai este ceva: casa in care a trait MARELE EMINESCU se darama si ea si nu e atata tamtam. Si ce-ar mai fi sa facem muzeu prin toate locurile pe unde a fost EMINESCU si a scris uitandu-se la VERNICA MICLE……V-am pupat.

    • ion 6 ani

      Domnule Daniel,
      Cititi articolul cu atentie. Cred ca supararea va orbeste.

    • ionel 6 ani

      1. „a-ti fost”?
      2. ar fi bine daca din cand in cand ar mai intra prin curtea dv. cate un scriitor, profesor…

  • catre proprietar 6 ani

    D-le Daniel, sa fiti sanatos pentru ca ati daramat casa in care a locuit scriitorul Blecher. Nu cumva mai doriti acum sa imi cer si scuze de la d-stra pentru ca am spus acest lucru? Nu ma intereseaza ce vreti sa construiti in loc, odata ce faptul d-stra anticultural a fost consumat. Despre garaj vorbesc intr-o paranteza care nu se refera la casa din strada Cezar Petrescu. Despre „pelerinaj” a vorbit Ziarul de Roman, nu eu, care am respins formula. La ironii despre jungla braziliana v-as ruga sa va abtineti. Deocamdata e vorba aici de jungla culturala romaneasca, la care d-stra contribuiti. Articolul nu vi se adreseaza d-stra, asa cum am spus foarte clar, ci comunitatii romascane, daca ea exista. Veti imbatrani cu copiii pe langa d-stra, ceea ce va doresc, dar ati distrus pentru multe generatii viitoare de romascani un simbol si un motiv de mandrie. Ganditi-va putin la chestia asta.