Operațiunea „Fabrica de vise”: 28 de persoane reținute, între care un canadian, un polițist și un psiholog

HomeNeamt

Operațiunea „Fabrica de vise”: 28 de persoane reținute, între care un canadian, un polițist și un psiholog

În urma celor 121 de percheziții domiciliare efectuate marți, 19 septembrie, în peste 20 de județe din țară, inclusiv județul Neamț, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași, au fost ridicate 81.102 vape-uri, 3.237 de acadele, 1.316 cutii și pungi cu jeleuri, 169 de cutii și borcane cu prăjituri, 169 de semințe de canabis, 3.692 de recipiente diverse mărimi. 28 de persoane au fost reținute.

La datele de 19 și 20 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 28 de inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. „Precizăm că printre persoanele reținute se află un cetățean canadian, acționar majoritar al fabricii situate în județul Iași, un agent de poliție și un psiholog”, arată reprezentanții DIICOT.

În urma celor 121 de percheziții domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate 81.102 vape-uri, 3.237 de bucăți acadele, 1.316 cutii și pungi conținând jeleuri, 169 cutii și borcane cu prăjituri, 3.692 de recipiente de diverse mărimi, cantitatea de aproximativ 40 de tone cânepă industrială, 400 de cutii și borcane cu substanță vegetală, 169 semințe de canabis, 2 plante de canabis, cantitatea de 74,2 litri substanță, 149 kilograme vape-uri stricate, sumele de 299.333 de lei, 29.225 de euro, 9.200 USD, cinci kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, 23 de laptopuri și 65 de telefoane mobile.

Conform DIICOT, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăți comerciale de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri etc.) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă”, mai arată comunicatul DIICOT.

Miercuri, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Ploiești, Pitești, Timișoara, Cluj, Suceava, Bacău, Galați, Craiova, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Harghita, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Vrancea, Neamț, Buzău și a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT – Structura Centrală, Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul IGPR.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai arată reprezentanții DIICOT.

Poliția Română a precizat că un agent de poliție din cadrul IPJ Iași ar fi fost implicat în activitatea de ambalare a substanțelor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași a fost informat de către DIICOT – Serviciul Teritorial Iași cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. Precizăm că acțiunea din data de 19 septembrie a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași. De asemenea, Poliția Română se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!”, au transmis reprezentanții Poliției Române.

Pericolul din substanțele de inhalat

Polițiștii mai arată că, pe lângă efectul psihoactiv pe care-l provoacă, acești cannabinoizi semisintetici sunt periculoși pentru sănătate și din cauza modului lor de obținere – procesul prin care se obțin utilizează substanțe ce se regăsesc în final în produșii chimici (HHC și derivați).

Sinteza HHC și derivați începe cu extragerea CBD (cannabidiol-ului) din cânepă industrială, adică din plante cu conținut scăzut în THC și ridicat în CBD. În cea de-a doua etapă, CBD extras, distilat, se transformă într-un amestec de doi izomeri de THC, după care amestecul este hidrogenat catalitic (introducere de molecule de hidrogen folosind metale grele drept catalizatori). Cererea de SSC fiind foarte mare, tentația profitului uriașă, producătorii nu mai rafinează (filtrează) suficient produsele finale, de aceea ultimele studii arată faptul că, în 27 de produse tip vaping comercializate s-au găsit cantități semnificative de metale grele.

Catalizatorii (substanțe chimice care grăbesc reacțiile și care nu se consumă în timpul proceselor) sunt contaminanți reziduali foarte toxici – metale grele – plumb, paladiu, platină, cadmiu, nichel. Pe lângă catalizatori, la reacții participă și alte substanțe – reactanți, care rămân în sistem și care se regăsesc în produșii obținuți (HHC și derivați), cum ar fi solvenți sau agenți chimici toxici – hexan, heptan, benzen, clorură de acetil, anhidridă acetică”, mai arată comunicatul Poliției Române.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0