Primăria Municipiului Roman desfășoară și în acest an, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț, campania de donare de sânge „Romașcanii salvează vieți”, ajunsă în 2026 la ediția a unsprezecea. Campania se va desfășura timp de două luni, în lunie iulie și august, la fel ca și în anii anteriori.
Prin această inițiativă, Primăria Municipiului Roman dorește să încurajeze locuitorii orașului să doneze sânge și, totodată, să-i conștientizeze cu nevoia permanentă de produse sanguine din unitățile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul cetăţenilor. Și în acest an, Primăria Municipiului Roman va oferi tuturor donatorilor, în cadrul derulării campaniei, carduri de acces valabile pentru trei intrări la ștrandul din Complexul de Agrement „Moldova”. Anul trecut, în cadrul campaniei similare desfășurate în lunile iulie – august la Roman, s-au înregistrat 500 de donatori.
Campania se va desfășura în perioada 1 iulie – 31 august, la sediul Punctului fix de recoltare Roman al Centrului de Transfuzie Sanguină Neamț din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Roman – Policlinică, pe strada Tineretului, nr. 28, etaj 2, telefon 0333-401.152.
„De ani buni, comunitatea romașcană demonstrează că solidaritatea nu este doar un cuvânt, ci un mod de a fi. Sunt oameni care revin periodic pentru a dona sânge, fără să cunoască numele celor pe care îi ajută, dar cu convingerea că, undeva, cineva are nevoie de această șansă. Și în această vară, Primăria Municipiului Roman continuă să fie alături de această cauză și să susțină campania de donare de sânge desfășurată împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț. Romanul a fost mereu o comunitate care a știut să fie unită și să răspundă atunci când cineva are nevoie de ajutor. Sunt convins că și de această dată vom demonstra același lucru. Vă aștept să fim, împreună, parte din lanțul nevăzut al celor care salvează vieți”, a transmis primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol