O familie din comuna Poienari a rămas fără locuință, în urma unui incendiu

HomeActualitate

O familie din comuna Poienari a rămas fără locuință, în urma unui incendiu

Vineri dimineață, 18 februarie, în jurul orei 6:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în localitatea Săcăleni, din comuna Poienari, informează ISU Neamț.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii de la Punctul de lucru Poienari și Detașamentul Roman, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, împreună cu voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Poienari. Până la sosirea forțelor de intervenție, persoanele ce se aflau în locuință s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime.

„Incendiul se manifesta generalizat, la acoperișul și în interiorul unei locuințe cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești și la locuințele învecinate. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul, în limitele găsite. Au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, și bunurile materiale din interiorul casei – obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, materiale textile, aparate electrice și electrocasnice, documente etc. Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Foto: ISU Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0