Numele satelor, de la tradiţia orală la documente

Povestea numelor satelor este descoperită de la bătrânii satelor şi din lucrări monografice.

Toponimia localităţilor din jurul Romanului este, în cele mai multe cazuri, o necunoscută pentru primarii din comunele pe care le gestionează. Acolo unde nu există o monografie a satelor, provenienţa numelor localităţilor este căutată în legende care au fost transmise prin viu grai. Dacă au existat preocupări pentru realizarea unei lucrări monografice, primarii nu au tras cu ochiul prin lucrare având, în opinia lor, treburi mai urgente decât descoperirea trecutului zonei în care au văzut lumina zilei.

Numele satului Boghicea, după călugăriţa de la schit

Comuna Boghicea, înfiinţată în 2004, nu are monografie. Tradiţia orală spune că numele comunei ar veni de la o călugăriţă care trăia într-un schit ridicat pe teritoriul satului.

„Oamenii locului spun că în zonă a existat un schit de maici. Dintre acestea, cea mai cunoscută ar fi fost o călugăriţă pe care localnicii o dezmierdau «Boghiţa». Se crede că acest apelativ ar fi fost la baza numelui satului Boghicea”, spune profesorul Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.

Numele satului Slobozia are altă poveste.

„Odinioară, acest sat se numea Petreşti, după numele boierului Petrescu, ce a locuit în zonă. Se crede că, pe actualul teritoriu al satului Slobozia, s-ar fi instalat oameni sosiţi din Ardeal care munceau la pădure. Noua aşezare pe care aceşti oameni o formau era cunoscută sub numele de «slobozie», denumire care a dat numele viitorului sat”, a spus primarul comunei Boghicea.

Corhana a primit numele hangiţei

În Moldova istorică au existat toponime relaţionate cu nume de animale sau de persoane.

„Din câte am aflat de la bătrâni, se spune că ar fi existat un boier cu numele Ursu, care locuia pe vale. Mai mult nu ştiu”, este explicaţia în formă prescurtată a lui Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului, legat de numele satului-reşedinţă.

Deşi prima documentare istorică a satului Corhana, comuna Dulceşti, este din 1790, tradiţia orală spune că localitatea este mult mai veche. Se spune că în mijlocul satului se afla un plop care adăpostea la umbra lui un mic han administrat de o vrednică femeie a locului, numită Ciorana. „Plopul Cioranei” a devenit în scurtă vreme nu numai un punct de întâlnire pentru cei care străbăteau zona, ci şi un punct de reper. Era locul unde se învârtea hora satului şi pe unde ar fi trecut, spun localnicii, chiar Ștefan cel Mare.

Boierii au dat numele satelor

Deşi există o monografie a comunei Stăniţa, primarul Laurenţiu Bebi Todireanu ne-a recomandat să-l consultăm pe părintele Vasile Nistor.

„Numele satului Poienile Oancei, de exemplu, cel mai vechi sat al comunei, atestat documentar la 14 septembrie 1486, vine de la boierul Oană, cel care i-a salvat viaţa domnitorului Ștefan cel Mare în lupta de la Doljeşti. Fiind o zonă frumoasă, cu multe poieni, satul a căpătat denumirea Poienile Oancei”, explică părintele Nistor.

Ecaterina Văleanu Stârcea, cea care a ctitorit biserica din satul Văleni, la 1866, a fost cea care a dat numele satului Văleni.

Satul Muncelu, din comuna Ion Creangă, s-a numit mai întâi Muncelul Durii, deoarece era situat la 284 de metri altitudine. Numele satului vine de la Ion Duru, numele primului localnic aşezat pe locul viitoarei localităţi.