Noile parcări publice, vopsite în albastru

HomeSocial

Noile parcări publice, vopsite în albastru

 

 

Până pe 9 septembrie, romașcanii își mai pot spune opiniile cu privire la proiectul ce legiferează regimul juridic, întreținerea și exploatarea locurilor de parcare situate pe raza municipiului Roman. Proiectul se află în dezbatere publică, iar ulterior va fi suspus aprobării Consiliului Local. Regulamentul va stabili inclusiv cum vor putea fi utilizate locurile de parcare modernizate prin planul integrat de dezvoltare urbană (PIDU). Primarul Lucian Micu spune că a luat în considerare ca parcările publice cu plată să fie marcate cu vopsea albastră, astfel încât șoferii să știe că au de achitat taxa de ocupare a respectivului loc.

„Deja am dat comandă pentru achiziționarea a 30 de parcometre pentru a le amplasa pe toate aceste străzi, riveranii având posibilitatea să obțină acel abonament de riveran, iar toți ceilalți care vin în aceste zone să aibă posibilitatea să plătească taxa pentru această parcare. Îmi doresc ca parcometrele să fie amplasate încă din această toamnă, dar depinde de termenul de livrare. Noi vom marca toate aceste zone și mă voi consulta în această săptămână și cu colegii mei. În regulament am prevăzut, într-o primă idee, ca marcajul să se facă tot cu culoare albă, ca și celelalte parcări. Însă, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu mai mulți cetățeni, dar și prin prisma altor experiențe din alte țări europene – unde am văzut că de regulă se folosește o altă culoare pentru parcările cu plată -, cel mai probabil vom adopta și noi această metodă, să folosim culoarea albastră ca și marcaj pentru parcările cu plată, astfel încât să fie o culoare distinctă care să atragă atenția asupra faptului că este o parcare cu plată”, a declarat primarul Lucian Micu.

Abonamentul tip riveran pentru parcări este propus să coste 60 de lei pentru jumătate de an sau de 120 de lei pentru întreg anul, fiind aceeași sumă pe care o plătesc și cei care au concesionat un loc de parcare de reședință.