Prima paginăActualitate

Noi sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru participarea la activități în spații restricționate

Noi sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru participarea la activități în spații restricționate

Dimensiune text

 

Sâmbătă, 8 august, în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate peste 180 de restaurante, terase, fast-food-uri și societăți comerciale, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 8 august, peste 120 de polițiști,  jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost organizate 14 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fast-food-uri precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 189 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 64 de mijloace de transport și au fost legitimate 489 de persoane.

În baza Legii nr. 55/2020 au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare 3.500 de lei, cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții și zece sancțiuni aplicate în baza Legii nr. 61/1991.

În cadrul acțiunilor au fost desfășurate și activități preventive de informare. Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0