Roman, Neamț
Căutare site

Noi locuri de muncă, prin scheme de ajutor de la stat

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Bogdan Vâlcov, a fost prezent la Neamţ pentru a prezenta două scheme de ajutor de stat, de care pot beneficia autorităţile locale şi agenţii economici din judeţ, pentru a dezvolta noi afaceri şi crea locuri de muncă.

Instituţia Prefectului, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, a organizat duminică, 19 octombrie, o acţiune a Ministerului Finanțelor Publice, cu participarea ministrului delegat pentru Buget, Darius Bogdan Vâlcov, în cadrul campaniei de prezentare a două scheme de ajutor de stat adoptate recent de Guvern. A fost prezentat  modul în care acestea pot fi accesate și importanța lor pentru asigurarea unui mediu de afaceri performant.

Acţiunea s-a adresat cu precădere mediului de afaceri din judeţul Neamţ şi a beneficiat de prezenţa a numeroşi reprezentanți ai agenţilor economici din judeţ şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ.

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Bogdan Vâlcov, secretarul de stat Jiru Enache şi doi experţi din minister au prezentat cele două scheme de ajutor de stat: cea  pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională, prin crearea de locuri de muncă (minim zece) şi schema de ajutor de stat pentru finanțarea realizării de investiții în active corporale și necorporale de înaltă tehnologie, aferente unor investiții mari (de cel puțin zece milioane de euro), cu impact semnificativ în economie.

Întâlnirea a stârnit interesul oamenilor de afaceri, reprezentanţii firmelor profitând de prezenţa specialiştilor pentru a afla detalii cu privire la condiţiile de eligibilitate, în scopul obţinerii ajutorului de stat.

„Suntem onoraţi că judeţul Neamţ s-a aflat în atenţia Guvernului României în cadrul  campaniei de prezentare și informare cu privire la cele două scheme de ajutor de stat pentru asigurarea unui mediu de afaceri performant, ajutoare menite să creeze locuri de muncă. Instituţia noastră priveşte agenţii economici ca pe autentici parteneri şi suntem preocupaţi ca, împreună, să găsim acele soluţii raţionale şi reciproc avantajoase la problemele economice pe care le are judeţul, pentru depăşirea lor, pentru dezvoltarea de noi investiţii. Cunoaşterea problematicii mediului de afaceri şi găsirea posibilităţilor de a-l sprijini se constituie, în mod firesc, într-o preocupare importantă a instituţiei noastre. Îmi exprim speranţa ca această acţiune, de a aduce mai aproape de mediul de afaceri oportunitățile de finanțare, să aibă efectul dorit şi cât mai mulţi să beneficieze de toate aceste facilităţi”, a spus prefectul de Neamţ, Ioan Vlad Angheluţă.

La întâlnire au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, având în vedere că aceste scheme de ajutor vin în sprijinul atât al oamenilor de afaceri, cât şi în susţinerea comunităţilor locale, a căror dezvoltare depinde de crearea de noi locuri de muncă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.