Roman, Neamț
Căutare site

Nicoleta Grasu a ratat finala mondialelor

Nicoleta Grasu, campioana României la aruncarea discului, sportivă formată la Roman de antrenorul emerit Emilian Floroiu, n-a reuşit să prindă finala de 12 sportive la aruncarea discului de la Moscova, din cadrul Campionatului Mondial de Atletism.

Nicoleta a concurat în chiar prima zi a competiţiei, 10 august, dar, la cei aproape 42 de ani, nu a mai reuşit să arunce ca în zilele de glorie, cea mai bună încercare a sa măsurând 56,31 metri, cu care a ocupat locul al 22-lea între cele 26 de competitoare. Fosta medaliată cu argint şi bronz la mondiale a bifat, cu acest prilej, cea de a zecea sa prezenţă la un campionat mondial, record în materie. Cea mai bună aruncare din calificări, 64,16 metri, i-a aparţinut lituaniencei Zinaida Sendriute, iar ultimul loc în finală, al 12-lea, a fost ocupat de cubaneza Denia Cabalero, cu 60,14 metri. De altfel, Cuba are trei reprezentante în finală. Nici gazda, Rusia, n-are sportivă în lupta pentru medalie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.