Prima paginăRural

Muzeu etnografic la Oniceni

Dimensiune text

Acesta va fi amenajat în biblioteca din comună, pentru reabilitarea căreia se vor cheltui 400.000 de lei.

 

 

Autoritățile locale de la Oniceni și-au propus să valorifice patrimoniul etnografic al zonei. „Nu suntem o zonă cu tradiții în meșteșuguri, dar oamenii au mai păstrat în case obiecte vechi. Intenționăm să adunăm aceste obiecte și să le punem în valoare prin intermediul unui muzeu etnografic, pe care dorim să-l deschidem în clădirea ce adăpostește biblioteca din comună”, a precizat Ioan Duminică (foto), primarul comunei Oniceni.

Până la inaugurarea acestui colț muzeistic care să vorbească despre îndeletnicile strămoșilor, administrația publică locală mai are câțiva pași de făcut. Pentru început, reabilitarea imobilului. „Clădirea a fost construită cu 60 de ani în urmă. Are plafon din grinzi și este acoperită cu azbociment. Odată cu reabilitarea clădirii, intenționăm să o extindem”, a spus primarul comunei Oniceni.

Lucrările de extindere și de mansardare ale imobilului vor crea un spațiu generos, potrivit pentru amenjarea unei săli de lectură, a unei săli de internet, precum și a muzeului etnografic. Reabilitarea clădirii va începe în acest an și se va face în etape. „Pentru a amenaja acest așezământ cultural, așa cum ne dorim, avem nevoie de 400.000 de lei. În acest an, am alocat de la bugetul local numai 20.000 de lei”, spune primarul Duminică.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0