Aceasta este una dintre sancţiunile prevăzute de noua lege funerară. Actul normativ prevede că oamenii pot alege din timpul vieţii dacă vor o ceremonie religioasă sau una laică.
Cine nu îngrijeşte locul de veci riscă să rămână fără el. Este una dintre sancţiunile prevăzute de noua lege funerară – Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare.
Potrivit articolului 19 din Legea nr. 102/2014,
„administratorul cimitirului poate retrage dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare şi îi înştiinţează pe titularii dreptului de folosinţă în următoarele cazuri: a) titularului i se atribuie un alt loc de înhumare; b) părăsirea sau menţinerea în stare de neîngrijire pe o perioadă mai mare de doi ani a locurilor funerare, după o notificare prealabilă; c) neplata taxelor în condiţiile prevăzute în contract”.
Această prevedere lasă loc de interpretare, atâta vreme cât sintagma „monumente îngrijite” nu este definită. Osemintele pot fi dezgropate, conform articolului 9 din lege, după şapte ani de la deces, așa cum era regula şi până acum. Din actul normativ nu reiese, însă, ce se va întâmpla cu osemintele celui trecut la cele veşnice de numai trei – patru ani, fără urmaşi care să mai poată veni să-i întreţină mormântul. Asta înseamnă că morţii nu vor avea linişte nici pe lumea cealaltă, aşa cum scrie în cărţile sfinte
Administratorul cimitirului are obligaţia, potrivit articolului 13 din Legea nr. 102/2014,
„să asigure întreţinerea zonelor verzi a căror suprafaţă iniţial stabilită nu poate fi micşorată pentru crearea de noi locuri de înhumare”. Din lipsă de locuri de veci, spaţiile verzi au fost micşorate în Cimitirul „Eternitatea” din Roman, în aşa fel încât urmaşii sunt nevoiţi să facă adevărate exerciţii de acrobaţie pentru a ajunge la mormântul răposatului.
Noua lege funerară prevede că oamenii pot alege din timpul vieţii dacă vor o ceremonie religioasă sau una laică. Mai mult, ei pot decide dacă vor să fie incineraţi. Legea interzice firmelor de servicii funerare să-şi facă reclamă pe holurile spitalelor.
În cazul cimitirelor înfiinţate după intrarea în vigoare a legii, precizează articolul 7 din noua lege, distanţa minimă admisă între zonele protejate şi gardul care delimitează cimitirul este de 100 de metri, faţă de 50 de metri, cum era până acum, gardul se dublează cu o perdea de arbori, iar între morminte şi gard se va asigura o zonă liberă de trei metri. Această prevedere afectează planurile administraţiei locale de la Roman, care a început lucrările de amenajare pentru un nou cimitir în cartierul Nicolae Bălcescu după vechile norme.
„Există probleme cu noua lege. De asta şi străinii, când vin la noi, îşi pun mâinile-n cap din cauza lipsei de stabilitate. Eu încep o investiţie în 2010, iar apoi se schimbă legislaţia şi totul se dă peste cap. A fost făcut proiect pentru noul cimitir cu 50 de metri zonă de protecție, iar acum vine noua lege şi spune 100 de metri. Se poate să-l faci mai mic, dar eu l-am gândit să fie rentabil în anumiţi parametri, cu un anumit număr de locuri”, a explicat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
În lege sunt stipulate, printre altele, reguli de întreţinere şi funcţionare ale cimitirelor, tipurile de servicii funerare care se prestează sau transportul persoanelor decedate. Legea va intra în vigoare pe 9 octombrie, dată până la care se vor publica şi normele de aplicare.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol