Roman, Neamț
Căutare site

Miting împotriva exploatării gazelor de şist

Marşul va porni din centrul satului Cuci până la Primăria Băceşti, Vaslui, şi se va opri în satul Păltiniş, unde compania Chevron va începe exploatările de gaze de şist. Protestatarii cer interzicerea acestor exploatări. Ei consideră că tehnologia de valorificare a gazelor de şist este dăunătoare mediului şi sănătăţii.

Exploatarea gazelor de şist în judeţul Vaslui scrie o nouă pagină. Locuitori din comunele vecine, Bozieni (judeţul Neamţ) şi Băceşti (judeţul Vaslui), vor participa la un miting de protest, duminică, 27 aprilie, împotriva intenţiei companiei Chevron de exploatare a gazelor de şist.

Protestatarii vor porni din centrul satului Cuci, comuna Bozieni, până la Primăria Băceşti, unde se vor ţine alocuţiuni. Punctul terminus al mitingului va fi satul Păltiniş, unde compania Chevron vrea să înceapă exploatarea gazelor de şist.

„Suntem prima comună din judeţul Neamţ care a dat o hotărâre de Consiliu Local prin care se interzice pe teritoriul comunei exploatarea gazelor de şist. Din comuna Bozieni vor participa aproximativ 40 de persoane. La miting sunt aşteptate între 200 şi 300 de persoane. Protestatarii au primit aviz favorabil pentru desfăşurarea mişcării de protest. Acţiunea de protest din comunele Bozieni şi Băceşti va fi supravegheată de jandarmi”, a declarat Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Localnicii din cele două comune vecine vor cere, în cadrul mitingului, interzicerea prin lege a metodei fracturării hidraulice în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale, inclusiv a gazelor de şist. Aceştia vor cere şi anularea hotărârilor de Guvern prin care s-au aprobat acordurile de explorare, dezvoltare şi exploatare a gazelor de şist. Protestatarii s-au pregătit temeinic pentru evenimentul de duminică.

„Au confecţionat bannere cu mesaje privind protejarea mediului şi împotriva exploatării gazelor de şist”, a mai spus primarul comunei Bozieni.

Consilierii locali din comuna Bozieni au votat, pe 28 martie, hotărârea privind interzicerea pe teritoriul comunei a exploatării gazelor de şist. Îngrijorarea localnicilor este legată de efectele negative asupra mediului provocate de tehnica de extracţie a gazelor de şist denumită fracturare hidraulică. Localnicii din cele două comune vecine – Bozieni şi Băceşti – se tem că exploatarea gazelor de şist ar produce contaminarea pânzei freatice cu produsele chimice folosite în extragerea lor.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Marius

    Ar trebui ca TOATE Consiliile Locale ale comunelor vizate sa dea hotararea de interzicere a exploatarii. Bravo lor!! Au fost curajosi a se opune valului . Dar tare ma tem ca ce s-a hotarat la Guvern o sa fie aplicat…Daca cei care ne conduc fac jocurile companiilor straine in loc sa actioneze in favoarea vietii libere si sanatoase a romanilor, se duce dracului tara asta. Sa iasa mai multi, sa fie informati si sa nu se lase intimidati oamenii! Unii or sa fie intimidati, altii or sa fie cumparati. Din moment ce Guvernul a dat autorizatia de exploatare, o sa fie o lupta fff grea.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.