Minori care făceau farse de amenințare teroristă, identificați de DIICOT. Polițiști din Neamț implicați în anchetă

HomeActualitate

Minori care făceau farse de amenințare teroristă, identificați de DIICOT. Polițiști din Neamț implicați în anchetă

 

Miercuri, 3 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) – Serviciul Teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de trei inculpați minori, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare teroristă și complicitate amenințare teroristă, informează DIICOT. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Crimă Organizată Ploieşti, Constanţa, Buzău, Dâmboviţa şi Neamţ și al jandarmilor din cadrul din Inspectoratelor de Jandarmi Județene Buzău și Dâmbovița și din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis-Constanța.

În cauză s-a reţinut faptul că inculpații fac parte dintr-un grup de tineri care și-au făcut o preocupare din apelarea, prin intermediul unei aplicații informatice, folosind tehnologia VoIP prin care disimulează identitatea apelantului, a dispeceratelor unor aeroporturi și unități de poliție pentru a amenința cu detonarea unor dispozitive explozibile și pentru a reclama săvârșirea unor fapte nereale, dar și pentru apelarea unor persoane fizice și juridice pentru a face diverse farse.

Astfel, inculpații au apelat în mai multe rânduri dispeceratul Aeroportului Internațional Henri Coandă București-Otopeni pentru a amenința cu detonarea unor dispozitive explozibile. Totodată, au inițiat mai multe apeluri telefonice către secții de poliție din Capitală pentru a reclama săvârșirea unor fapte nereale, dar și către mai multe societăți comerciale pentru a efectua comenzi comerciale false pe numele unor persoane cu care aceștia intraseră în diverse conflicte.

Conform polițiștilor, din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie 2019 – martie 2020, nouă persoane din județele Dâmbovița, Neamț, Buzău, Constanța și din București ar fi mai inițiat apeluri având ca scop amenințarea și intimidarea populației, prin producerea unui eveniment cu puternic impact psihologic. O persoană ar fi alertat telefonic autoritățile despre faptul că ar avea asupra sa o bombă, pe care intenționează să o detoneze în incinta unui aeroport din București.

În cursul zilei joi, 4 iunie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, au efectuat activităţi procedurale de predare/ridicare de obiecte și înscrisuri, în urma cărora au fost identificate zece telefoane mobile, 12 cartele telefonice, trei unităţi de calcul, șapte unităţi de memorie și alte obiecte și înscrisuri.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai precizează reprezentanții DIICOT.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0