Roman, Neamț
Căutare site

Minor condamnat pentru tâlhărie

Marţi dimineaţă, un tânăr de 17 ani s-a predat la Poliţia municipiului Roman. Costantin Marian M. era sub control judiciar, dar Judecătoria Roman a dispus internarea acestuia într-un centru de detenţie, pe o perioadă de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, în noaptea de 29 noiembrie 2014, inculpatul, împreună cu un alt tânăr, în timp ce se deplasau pe strada Ștefan cel Mare, din Roman, au deposedat prin violenţă un tânăr de un telefon mobil marca Nokia, în valoare de 200 lei. Tânărul a fost escortat şi depus în Centrul de Detenţie Tichileşti, judeţul Brăila.

Măsura dispusă în acest caz de instanţa de judecată se numără printre măsurile pe care poliţiştii şi cetăţenii le doresc pentru cei care comit infracţiuni. De multe ori, însă, munca oamenilor legii se termină doar cu multe hârtii scrise, din cauză că legea este blândă cu infractorii care nu au 18 ani.

Anul trecut, la Poliţia municipiului Roman s-au înregistrat 29 de infracţiuni cu autori ce au avut vârsta până în 14 ani, 14 infracţiuni cu autori ce au avut vârsta între 14 şi 16 ani şi 25 de infracţiuni cu autori ce au avut vârsta între 16 şi 18 ani neîmpliniţi la comiterea faptelor. Cei mai mulţi dintre autori sunt băieţi care au abandonat şcoala şi care comit furturi şi tâlhării.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.