Sâmbătă, 15 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 80 de ani, din Bahna, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie. Conform IPJ Neamț, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 15 iulie, în intervalul orar 11:00 – 12:00, în timp ce persoana vătămată era plecată din imobil, un minor în vârstă de 15 ani, din județul Bacău, ar fi pătruns în interiorul acestuia, cu scopul de a sustrage bunuri, acțiune ce nu a avut însă un rezultat pozitiv.
„Ulterior, minorul ar fi așteptat persoana vătămată în fața imobilului, deplasându-se împreună cu aceasta la un teren agricol, din localitatea Arămești, pentru efectuarea de activități specifice agriculturii. În jurul orei 13:30, în timp ce se aflau pe terenul agricol, minorul ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului de 80 de ani și i-ar fi sustras de suma de 850 de lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, minorul a fost depistat într-un bar din localitatea Filipești, fiind condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. Suma de 676 lei din prejudiciul produs a fost recuperată de polițiști”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie și tentativă de furt. La data de 16 iulie, persoana în cauză a fost prezentată instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestului preventiv.
Comentarii