Joi, 18 iulie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Sorin Scarlat, însoțiți de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și directorul general regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, au verificat stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură din județul Neamț.
În acest sens, Ministrul Transporturilor s-a deplasat pe șantierul de pe DN 15, Poiana Largului – Bicaz, unde, în prezent, sunt executate lucrări de refacere a corpului drumului în zona afectată, înlocuirea zidului de sprijin, refacerea șanțurilor de scurgere și montarea de parapet metalic. Barajul Bicaz a beneficiat zilele trecute de lucrări de reparații asfaltice pe suprafețe întinse, executate în regie, de Secția de Drumuri Naționale Piatra Neamț.
„Spuneam, în 2017, în prima mea vizită la Poiana Largului – Bicaz, despre un drum, DN 15, cu un impact turistic foarte mare, un drum care este tranzitat de mulți turiști, un drum care a fost practic construit în jurul anului 1947, un drum vechi, pe care nu s-a mai intervenit deloc. Iată că Guvernul a alocat sume semnificative pentru asigurarea drenajelor, scurgerilor și elementelor de siguranță. L-am rugat pe domnul Laicu să identifice punctele nevralgice, astfel încât să putem aloca sumele necesare și să închidem absolut toate problemele pe acel drum, ca să-l finalizăm și să poată fi dat în circulație așa cum trebuie, fără calamități, fără alunecări de teren și fără problemele care au existat în istorie“, a afirmat ministrul Răzvan Cuc.
„Așa cum am promis oamenilor, și suntem de cuvânt, am reușit să finalizăm Drumul Național 15 de la Piatra Neamț până la Bicaz, la Baraj, urmând ca, în următoarele luni, să finalizăm un drum extrem de important pentru economia județului Neamț – Bicaz – Poiana Largului. Pe drumul național care leagă mănăstirea Văratec și mănăstirea Agapia a fost turnat deja covorul asfaltic, urmând ca, în perioada următoare, de la Humulești până la Pluton, să fie turnat covor și, de asemenea, de la Castelul de Apă de la Roman până la Moțca, la limita cu județul Suceava. Așadar, sunt investiții extrem de importante pe care Ministerul Transporturilor le face în județul Neamț și doresc să vă mulțumesc în numele locuitorilor județului nostru!“, a afirmat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
„La începutul mandatului, în județul Neamț, am spus că se vor asfalta 150 de kilometri. Până în prezent s-au asfaltat 80 de kilometri, urmând ca încă 70 de kilometri să se facă între Moțca și Castelul de Apă și între Tîrgu Neamț și localitățile învecinate. Aici am fost în luna martie și încă nu se întâmplase nimic. Acum vedeți că lucrurile au luat o altă turnură. Investițiile vor continua. Un alt lucru foarte important: vorbeam de lansarea proiectului de Drum Expres Bacău – Neamț. Iată că am ajuns la final cu această procedură: s-au depus patru oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgență, Comisia și să evalueze acest proiect, astfel încât până la sfârșitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Ca și țintă ne-am propus ca la sfârșitul lunii iunie 2020 să lansăm proiectarea și execuția. Deși perioada de elaborare a studiului de fezabilitate este de 14 luni, voi discuta cu firma, care va fi desemnată câștigătoare să comprimăm acest termen”, a mai adăugat ministrul Transporturilor.
Acesta a precizat că va continua seria de vizite pe șantierele obiectivelor de infrastructură gestionate de minister pentru a se asigura că lucrările se vor finaliza în termenele asumate de către antreprenori și cu respectarea standardelor de siguranță și calitate.
Comentarii