Programul de depistare a cancerului de col este blocat în zona Romanului, deși în județ a început să funcționeze.
Mii de femei din zona Romanului nu au acces, în continuare, la teste gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin. Deși ar fi trebuit să înceapă pe 1 noiembrie, Programul național de screening pentru depistarea cancerului de col uterin rămâne blocat în zona Romanului, în timp ce în alte zone din județ a început să funcționeze. Medicii de familie, împreună cu medicii ginecologi de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, s-au constituit într-o rețea de cabinete, dar ea nu a fost încă aprobată de Institutul Oncologic Iași, care este unitatea de management a proiectului. Până acum, spitalul a încheiat contracte cu peste 30 de medici de familie, pentru consiliere, și 16 cabinete medicale care vor fi centre de recoltare a probelor.
„La nivelul întregului județ s-au înscris în program mai puțin de 100 de medici de familie, dar noi sperăm să se implice mult mai mulți. Am văzut că pacientele sunt interesate de acest program și ar fi păcat ca femeile să nu poată beneficia de aceste testări gratuite, care în cabinetele private se fac doar contra-cost. La Piatra Neamț au început deja primele recoltări, însă, pentru Roman, Institutul Oncologic încă nu a avizat rețeaua de medici care au semnat contractul cu Spitalul Roman”, a precizat medicul Daniela Marcoci, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Programul se adresează tuturor femeilor din zona Romanului, cu vârste între 24 și 64 de ani. Acestea se pot prezenta în cabinetele medicilor de familie pentru consiliere. Medicii de familie decid, în cazul în care pacienta prezintă risc de îmbolnăvire, trimiterea la medicii ginecologi din cadrul spitalului. Aceștia prelevează probe care vor fi analizate în spital și, în funcție de rezultat, vor fi stabilite recomandările. În mediul rural, probele vor fi recoltate de către medicii de familie care și-au organizat centre de recoltare și care le vor trimite la Spitalul Roman pentru a fi analizate.
Comentarii