HomeActualitateRoman

Miercuri se deschide Târgul de Gustar

De miercuri, 14 august, şi până duminică, 18 august, romaşcanii pot cumpăra produse tradiţionale de la Târgul de Gustar, care va fi amenajat în Pietonalul Ștefan cel Mare.

Evenimentul este organizat de Asociaţia de Antropologie Urbană Roman, în parteneriat cu Primăria municipiului Roman. La a patra ediţie a Târgului de Gustar vor participa meşteri populari din zona Roman Metropolitan, din Iaşi, Vorona, Botoşani, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Baia Mare, Sibiu, Ploieşti, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Constanţa. Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 14 august, ora 13.00. Domeniile ilustrate prin produsele meşterilor invitaţi la această ediţie a Târgului sunt: prelucrarea lemnului, industria casnică, portul popular, podoabele, prelucrarea pieilor, confectionarea măştilor şi a jucăriilor, olăritul, icoanele pe lemn şi sticlă, produse alimentare şi dulciurile tradiţionale.

În fiecare zi, persoanele care vizitează standurile Târgului de Gustar vor putea participa la o tombolă organizată de Asociaţia pentru Antropologie Urbană din România, filiala Roman. La tombolă vor putea fi câştigate zilnic obiecte şi produse etalate în cadrul Târgului de Gustar. Înscrierile se vor putea face la urnele special amenajate în perimetrul Târgului. Câştigătorii vor fi anunţaţi în Pietonal Ștefan cel Mare, în perimetrul Târgului, în fiecare zi la ora 20.10, iar duminică, 18 august, la ora 18.10) şi pe internet la adresa http://urbanaro.wordpress.com.

În urmă cu mai multe zile, o comisie din cadrul Primăriei municipiului Roman s-a deplasat în Pietonal, pentru a întocmi un plan de amplasare a tarabelor meşterilor populari. Târgul se va desfăşura în porţiunea de Pietonal cuprins între CEC şi AGFA Milenium. Potrivit primarului Laurenţiu Dan Leoreanu, această decizie vine ca urmare a cererii oamenilor de afaceri, care i-au cerut să revitalizeze situaţia economică din zonă, în sensul atragerii de clienţi.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • ROMASCAN. 11 ani ago

    NE-AM SATURAT SA TOT FIM INSELATI DE ACESTI , ASA ZISI PRODUCATORI.TOATA MARFA PE CARE O DESFACE PE DUGHEANA PLINA DE MUSTE SI DE MICROBI, ESTE PLINA DE E-URI SI COLORANTI.TREZITI-VA DRAGI ROMASCANI.

    • mama omida 11 ani ago

      cine te obliga sa cumperi ?te’a fortat cineva? casca gura,linge’o bere si da’ti cu parerea in targ!!!