20 de cluburi din țară, cu specific de tenis de câmp sau care au secții de tenis de câmp, au fost selectate în cadrul proiectului “Micul As”, unul inițiat de Federația Română de Tenis în colaborare cu Ministerul Educației și cu Ministerul Tineretului și Sportului. Printre cele 20 de grupări sportive selectate se numără și TCM Roman, club reprezentat de instructorul Simona Bălan.
“Este vorba despre prima parte a proiectului «Micul As», cu desfășurare în perioada 15 octombrie – 1 noiembrie 2014. Noi vom fi implicați în această primă parte a proiectului, în perioada 22-24 octombrie, gazdă fiindu-ne Școala “Vasile Alecsandri”. Prin acest proiect se urmărește ca un număr cât mai mare de copii să ia cunoștință cu tenisul de câmp, cu racheta de tenis și cu mingea. Să afle din tainele sportului alb, fie și în puținul timp pe care îl au la dispoziție. Le doresc succes tuturor!”, a afirmat Simona Bălan.
Conform celor afișate de FR Tenis, este vorba despre continuarea unui
“proces de selecție în școli început în 2013. (…) La acest proiect se poate înscrie orice club de tenis care dorește să își crească baza de selecție. Numărul maxim de cluburi care pot participa este 20. FRT va pune la dispoziția cluburilor participante materialele necesare desfășurării activității în școli, precum și remunerarea specialistului implicat. De asemenea, pentru fiecare dintre copiii atrași în urma selecției din școli, clubul va fi remunerat”.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol