Conducerea instituţiei a decis să vîndă microbuzul din dotare. Banii obţinuţi din vînzarea maşinii vor fi reinvestiţi în dotările unui nou spaţiu al CARP.
Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman nu vor mai merge în excursie în acest an. Conducerea instituţiei a decis să vîndă microbuzul din dotare, ca urmare a faptului că sumele aferente cheltuielilor cu taxele şi întreţinerea maşinii nu sînt recuperate. „Anul trecut s-au făcut doar şase excursii, iar noi am cheltuit 5.500 lei cu taxele aferente impuse pentru circulaţia maşinii, inclusiv asigurarea. Cum pensionarii au beneficiat, pentru aceste deplasări, de reduceri substanţiale, noi nu ne-am amortizat cheltuielile pentru reparaţia şi circulaţia maşinii. Ca urmare, am pus microbuzul în vînzare„, a declarat inginer Ioan Vlăduţ, preşedintele CARP Roman.
Cît priveşte bucuria de care Ioan Vlăduţ i-a privat pe membrii CARP, aceea de a merge în excursie, preşedintele instituţiei a spus că alegerile locale din acest an vor suplini microbuzul pe care şi-a propus să-l valorifice în interesul membrilor instituţiei. „În aceste deplasări nu mergeau mai mult de 217 persoane. La fiecare excursie, care cuprindea şi vizite la biserici, exista acelaşi grup. În concluzie, interesul pensionarilor pentru excursii este unul scăzut. Cei care vor dori, totuşi, să meargă în excursie nu vor suferi, pentru că, din experienţa anilor anteriori, la alegeri se vor găsi candidaţi binevoitori care să ofere pensionarilor excursii de o zi„, a mai spus preşedintele CARP.
Banii pe care CARP din Roman îi va obţine din vînzarea microbuzului vor fi reinvestiţi în noul spaţiu al instituţiei, din Pietonalul Ştefan cel Mare. Acest spaţiu a fost compartimentat în patru încăperi cu destinaţii diverse – frizerie pentru femei şi bărbaţi, cabinet medical şi cabinet pentru gimnastică medicală -, este destinat membrilor CARP şi a fost dotat parţial. „Mai avem de achiziţionat oglinzi, perdele, uscătoare pentru frizerie şi alte cîteva mici obiecte utile„, a precizat Ioan Vlăduţ.
Pe 13 mai, Adunarea Generală va decide data la care va avea loc inaugurarea noului sediu CARP din pietonalul Ştefan cel Mare.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol