Meditaţii cu lampa pe masă

Profesorul Corneliu Nancă a predat 40 de ani la liceul din Săbăoani. El este „autorul moral” al laboratoarelor de fizică şi de informatică din şcoală. Pentru ca localnicii plecaţi la muncă în străinătate să nu piardă legătura cu comunitatea, a înfiinţat site-ul www.sabaoani.ro, cu peste 15.000 de fotografii din sat.

Când a ales să se stabilească în Săbăoani, profesorul Corneliu Nancă nu ştia nimic despre sat. Era în 1973, când, în calitate de absolvent al Facultăţii de Fizică, avea de ales postul pentru care să primească repartiţie. Născut în Oltenia, cu facultatea terminată în Timişoara, a ales Moldova nu pentru a completa simbolic harta României, ci dintr-un motiv mult mai prozaic: „Săbăoanii aveau atunci curent electric şi gară. Pentru mine era suficient”, îşi aminteşte, zâmbind, profesorul Nancă.

Din şcoala în care a intrat ca proaspăt absolvent urmează să plece doar ca pensionar. Din sat, însă, niciodată, anii care s-au scurs din 1973 transformându-l într-un om al locului, mai legat de sat, poate, decât mulţi dintre cei care s-au născut acolo. De numele lui se leagă dotarea primului laborator de fizică al şcolii, primul cabinet de informatică din judeţ, conectat la internet, şi un site, numit simplu, sabaoani.ro, în care sunt peste 15.000 de fotografii din sat, accesat în primul rând de localnicii care şi-au căutat norocul în străinătate. Unii l-ar numi profesor de „modă veche”. Dar cariera şi felul de a fi al profesorului nu ţin doar de timpuri.

„Cred că poţi să fii profesor bun doar dacă pui suflet, dacă poţi să laşi în şcoală şi în copii o parte din tine”.

Satul de pe internet

Pentru miile de localnici care au luat drumul străinătăţii în căutarea unui loc de muncă, accesarea site-ului www.sabaoani.ro este sinonimă cu o scurtă, dar plăcută, întoarcere prin locuri familiare. Puteau să-şi vadă casa, vecinii, uliţele satului, vechi tovarăşi din copilărie şi să participe, de departe, la evenimentele petrecute în sat. Site-ul avea peste 15.000 de fotografii, grupate pe foldere tematice.

„Ideea acestui site mi-a venit discutând cu cei plecaţi în străinătate, în anii de început ai exodului. Mulţi mi-au spus că cei la care lucrează sau care i-au cunoscut în străinătate i-au întrebat de locurile din care vin. Cum sunt oamenii, cum arată zona. Și, atunci, m-am gândit să fac acest site, care să le fie la îndemână şi care să fie o oglindă virtuală a satului. Pasionat de fotografie am fost întotdeauna. Încă din primii ani în care am ajuns în şcoală, în 1975, am înfiinţat un cerc de fotografie. Îi învăţam pe copii cum să folosească aparatul de fotografiat, cum să developeze filmul, aveam chiar o cameră obscură la şcoală în care lucram cu copiii, erau fascinaţi”, spune profesorul Nancă.

Cercul de fotografie a murit odată cu începutul erei aparatelor de fotografiat digitale. Fotografiile făcute pe film de profesorul Nancă şi de elevii săi au supravieţuit, însă. Au fost „digitalizate” şi urcate pe site, fiind, acum, adevărate documente ale unor timpuri care au avut farmecul lor pentru cei care atunci au început să descopere lumea. De o scurtă perioadă, însă, site-ul este inactiv.

„Acest site a fost realizat pe cheltuiala mea, care, în acest moment, se ridică la câteva sute de lei pe lună. Sunt în căutarea unei soluţii prin care să reduc cheltuielile pentru întreţinerea serverului. Nu voi renunţa, însă, la site, pentru că este parte din viaţa mea”, a spus profesorul Corneliu Nancă.

Paturi din internat transformate în mese de calculator

De numele profesorului Nancă este legată şi amenajarea laboratorului de fizică în care şi astăzi învaţă elevii din Săbăoani. De altfel, toată lumea din şcoală, profesori şi elevi, ştie că oricând poate fi găsit profesorul Nancă în sala nr. 9, laboratorul de fizică.

„Când am venit, laboratorul era o sală mare, cu ciment pe jos, cu nişte mese mari. Întâi am luptat să avem parchet pe jos. Apoi pentru dotare. În acea perioadă, era foarte important să fii insistent ca să obţii ceva. Să intri pe geam când te dă cineva afară pe uşă. Și, la nevoie, să ştii să te descurci, chiar dacă, uneori, metodele nu erau chiar cele mai ortodoxe. Într-o toamnă, când erau elevii la practică agricolă, am pus câţiva saci de cartofi în maşină şi ne-am dus pe la cei mari, care aveau puterea la judeţ de a decide cine şi cât primeşte. În locul cartofilor ne-am întors acasă cu trei truse de fizică noi-nouţe”, îşi aminteşte, zâmbind, profesorul Nancă.

Și, pentru că i-a plăcut totdeauna să fie la curent cu noutăţile, profesorul de fizică este cel care a făcut ca liceul din Săbăoani să fie, în 1996, singura şcoală din judeţ în care să existe un cabinet de informatică ce avea reţea de calculatoare conectate la internet.

„Era în 1996 şi am văzut în România Liberă că Fundaţia Soros organizează un concurs de proiecte care are drept premiu o reţea de calculatoare. Erau anii în care realizarea de astfel de proiecte reprezenta o muncă de pionierat. Am lucrat împreună cu foşti elevi şi, la final, proiectul nostru a fost selectat printre cele câştigătoare la nivel naţional”, spune profesorul Corbneliu Nancă.

Premiul a venit la pachet cu obligativitatea de a face cursuri.

„La acel moment, nimeni din şcoală nu era pregătit să utilizeze reţeaua. Am făcut cursuri la Iaşi, timp de patru luni, în fiecare weekend. Era obligatoriu să meargă două persoane din şcoală, dar niciun coleg nu a vrut, pentru că trebuia să suportăm cheltuiala din propriul buzunar. L-am luat pe fiul meu, care era atunci în clasa a IX-a. Cred că atunci a pus bazele profesiei, pentru că acum este programator”, spune profesorul Corneliu Nancă.

Pe lângă tehnica utilizării calculatorului, profesorul a mai învăţat ceva la cursuri. Că la Iaşi, la facultate, existau birouri speciale, cu loc pentru tastatură. A desenat singur modelul şi, cu ajutorul maistrului care avea ore de practică în şcoală, a transformat câteva paturi din internat, ieşite din uz, în mese de calculator.

Meditaţii cu lampa pe bancă

De numele profesorului Nancă nu se leagă doar laboratorul de fizică şi cel de informatică. Foştii elevi îşi amintesc şi astăzi de meditaţiile la fizică şi la chimie, pe care acesta le oferea împreună cu soţia sa, profesoară de chimie în şcoală, invariabil, în fiecare joi, de la ora 16 la ora 20. Uşa era deschisă tuturor elevilor, indiferent dacă îi aveau sau nu pe cei doi soţi ca profesori la clasă, dacă învăţau sau nu la liceul din sat.

„Nu se lucra la tablă. Domnul profesor trecea pe la masa fiecăruia dintre noi şi ne explica ce n-am înţeles, lucram împreună una sau două probleme, apoi începeam să lucrăm singuri. Îmi amintesc că se lua mereu curentul. Fiecare avea pe bancă o lampă cu gaz şi un stoc de lumânări. Nu conta niciodată dacă era cald sau nu, dacă aveam curent electric sau nu. Meditaţiile de la ora 4 erau regulă”, îşi aminteşte directoarea adjunctă a liceului din Săbăoani, Ioana Ciobanu, astăzi colegă de cancelarie cu fostul profesor şi „beneficiară” a meditaţiilor.

„Mă durea inima să văd că sunt copii cu un potenţial excepţional, care veneau din familii cu posibilităţi materiale reduse, care nu-şi permiteau să-şi cumpere culegeri sau să apeleze la un profesor care să-i îndrume. Am vrut să le ofer şansa de a câştiga în viaţă. Am satisfacţia că cei pe care i-am ajutat au reuşit să-şi croiască un drum frumos şi, de câte ori se întorc acasă, nu ne ocolesc, vin să ne povestească şi nouă, asemeni părinţilor, care le sunt reuşitele sau neîmplinirile”, spune profesorul de la Săbăoani.

Precursorul „mobilităţilor”

Înainte ca proiectele cu finanţare europeană să devină o obişnuinţă, la Săbăoani au venit grupuri de profesori şi elevi din câteva oraşe din ţară. Au locuit în casele din Săbăoani, au vizitat împrejurimile şi, apoi, au fost, la rândul lor, gazde.

„Ideea mi-a venit după ce, la începutul anilor ’90, comuna Săbăoani s-a înfrăţit cu o localitate din Franţa. Am fost acolo de patru ori, i-am primit şi noi la Săbăoani şi mi-am zis că, înainte de a vedea alte ţări, ne-am putea vizita ţara. Am luat legătura pe internet cu diverse şcoli şi aşa am dus copiii noştri la Orşova, la Sibiu, la Cluj. Impactul a fost extraordinar, şi pentru copiii noştri, şi pentru cei care au venit la noi. Erau excursii ieftine, în care puteai descoperi nu doar locuri, ca turist, ci şi oameni, experienţe”, spune profesorul Corneliu Nancă. A renunţat să mai organizeze astfel de schimburi atunci când s-au înăsprit condiţiile impuse pentru organizarea de excursii şcolare şi când dosarele ce trebuiau întocmite şi hârtiile semnate au depăşit ca importanţă evenimentul în sine.

Peste puţin timp, profesorul Nancă va ieşi la pensie. De la fotografiile satului şi de la activităţile care nu ţin obligatoriu de prezenţa sa la şcoală spune, însă, că nu se va pensiona prea curând.