Centrul Delfinul din Roman, pentru copiii cu autism, a primit un sprijin financiar de la managerul hotelului Roman Plaza, Elena Nuşa Chiriac, în cadrul campaniei „Ajută-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi, donează inteligent”. Cu ajutorul acestor fonduri, se vor cumpăra materiale terapeutice pentru copii.
În luna februarie s-a dat startul campaniei „Ajută-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi, donează inteligent”. Managerul hotelului Roman Plaza, Elena Nuşa Chiriac, a decis atunci că, timp de doi ani, va dona 1% din încasările de la cafeneaua Roman Cafe, către organizaţiile care se ocupă de copiii cu probleme speciale din oraş.
„Această angajare a mea, de a dona 1% din încasările din vânzarea produselor din cafenea, are scopul de a veni în sprijinul ONG-urilor sau instituţiilor care se ocupă de ajutorarea copiilor cu probleme. Doresc să creez, astfel, o legătură profundă între clienţii noştri şi comunitate. Aceşti copii au nevoie de sprijinul nostru permanent, nu doar la anumite ocazii mai speciale”, a spus managerul Elena Nuşa Chiriac.
Aşa cum se anunţase la începutul campaniei, o dată la trei luni avea să fie schimbată instituţia care să primească aceşti bani. Acum, după trei luni, primul beneficiar este centrul Delfinul din Roman, punct de lucru al Asociaţiei Betania din Bacău, care se ocupă cu efectuarea de terapii cu copiii cu autism. Cu ajutorul managerului Nuşa Chiriac, coordonatorul centrului, Alina Iucha, a putut face comandă pentru o gamă variată de materiale, care vor fi folosite la terapii.
„Datorită doamnei Nuşa Chiriac, vom avea o bucătărie de jucărie, cu toate accesoriile necesare, un covor, bile pentru piscină, o trambulină, două balansoare, un alt tip de jucărie numită paraşută, care este un tip de pânză multicoloră cu care copii se pot juca, şi un tunel cu cort. Îi mulţumim doamnei Chiriac pentru sprijinul acordat”, a afirmat Alina Iucha.
Copiii care fac terapie la centrul Delfinul au nevoie de spijinul nostru, al tuturor, pentru a reuşi să lupte cu autismul. Fiecare şedinţă de terapie, care durează o oră, costă 30 de lei, şi sunt necesare cel puţin două, trei ore pe zi, pentru ca munca terapeutului să nu fie în zadar, iar părinţilor le este foarte greu să facă faţă acestor cheltuieli. Pentru a ajuta la creşterea bugetului pentru terapii al centrului, coordonatorul Alina Iucha a adunat aproximativ 60 de formulare 230, de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, realizat în anul anterior, către centrul Delfinul, iar alte câteva zeci de formulare au fost completate de către angajaţii societăţilor Agrana și Alpin, din Roman, dar şi din alte oraşe din ţară.
Campania „Ajută-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi, donează inteligent” va continua până în luna februarie 2016, iar beneficiarii următori vor fi secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, Asociaţia Copiilor cu Handicap Fizic din România – filiala Roman, Asociaţia Iubire şi Speranţă şi Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol