Prima paginăSocial

Martie a adus bucurie în sufletele copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă şi de la Şcoala „Carol I”

Martie a adus bucurie în sufletele copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă şi de la Şcoala „Carol I”

Dimensiune text

 

 

În cadrul proiectului educaţional „Oglinda sufletului”, preşcolarii din grupa mare a Şcolii „Carol I” din Roman, îndrumaţi de profesor pentru învățământ preşcolar Lăcrămioara Amăzăroaie, au fost invitaţii elevilor claselor a IV-a și a VIII-a C de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Roman, sub îndrumarea profesorilor educatori Ionel Bogdan Gherzum și Elena Moraru.

Copiii au confecționat mărţişoare şi felicitări, materiale pregătite de gazde, realizându-se câte o mică expoziţie cu lucrările copiilor în cadrul unităţilor de învăţământ. „Firul alb e sănătate, iar cel roşu – prosperitate. Amândouă, împreună, formează o cunună de succes şi voie bună”, a explicat profesor educator Ionel Bogdan Gherzum.

Profesor educator Elena Moraru a făcut sinteza finală a activităţii practice, prin poezia „Mărţişor”: „O potcoavă, / Un coşar, / Un trifoi cu patru foi, / Câte-o floare, / Inimioare, / Buburuze stând pe foi, / Toate ne sunt mărţişoare / Ce-s înfipte-n piept la noi, / Personificând venirea / Primăverii cu-ncălzirea…”.

Copiii s-au jucat împreună și au prezentat un colaj de poezii şi cântece dedicate anotimpului de primăvară. Preşcolarii au dăruit elevilor mărţişoare, pentru că luna Martie e luna mărţişorului, jucării de pluş, pacheţele cu dulciuri şi fructe. Pentru munca depusă, toţi copiii au fost răsplătiţi cu pizza, suc şi dulciuri.

„Natura a împletit din flori şi din raze de soare mărţişorul fericirii, pentru ca să poată fi oferit azi împreună cu toată dragostea. În această zi de primăvară, când toate florile zâmbesc, preşcolarii au primit în dar acest mărţişor alături de urările de bine! Primăvara este o sărbătoare imensă, la care participă toate elementele naturii. Cine poate să reziste sentimentului de bucurie şi de fericire de care eşti animat, atunci când participi la renaşterea ei? Primăvara este modul prin care natura spune: «Să petrecem şi să ne bucurăm!»”, a afirmat profesor pentru învățământ preşcolar Lăcrămioara Amăzăroaie.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0