Un colectiv din cadrul Administrației Parcului Natural Vânători Neamț (APNVNT) și Direcției Silvice Neamț a elaborat și editat, în anul 2018, un material cu titlul „Manual pentru educație forestieră – Prin Pădurile Neamțului”, care poate fi utilizat în procesul educațional pe întregul parcurs al unui an, având în vedere importanța ridicată a componenței de educație-conștientizare forestieră și programul național educațional pe teme forestiere promovat de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, precum și activitatea susținută pe care o desfășoară în acest sens Direcția Silvica Neamț și APNVNT, direct sau în parteneriat cu instituțiile de învățământ, informează reprezentanții Direcției Silvice Neamț.
Urmare a acțiunilor comune și consultărilor cu personal didactic din școlile partenere, precum și a interacțiunilor directe dintre personalul silvic și populația școlară din județul Neamț, s-a considerat oportun ca acest manual să se adreseze ciclului gimnazial, iar conținutul să fie prezentat într-o formă atractivă și ușor accesibilă elevilor, organizat în concordanță cu structura unui an școlar, astfel încât să permită alternarea orelor de teorie cu aplicațiile practice în cadrul școlii sau în natură.
Materialul, ce conține 100 pagini format A4, integral color, a fost tipărit într-un tiraj de 1.100 exemplare, într-o formă grafică deosebită și include texte, planșe pliate, planșe detașabile și alte elemente specifice manualelor școlare. Ca structură, cuprinde 15 lecții referitoare la elemente de teorie și practică silvică aplicate în raza Direcției Silvice Neamț, cu respectarea unei succesiuni logice.
Pornind de la componența aplicativă a acestui „manual”, în vederea realizării unui spațiu adecvat unde să poată fi desfășurate ore și aplicații în teren, la nivelul fiecărui ocol silvic se amenajează câte un traseu educațional pedestru în fondul forestier administrat, cu grad de dificultate redus, pentru a putea fi parcurs de către copii, în condiții meteo diferite; se asigură accesul auto în apropierea capătului traseului. În parcursul traseului educațional sunt incluse elemente grafice și texte explicative atât despre pădure și natură în general, cât și despre elementele specifice locului în care este amplasat traseul.
Această activitate, de educație și formare a conștiinței forestiere, se derulează într-un cadru mai larg, agreat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în care școlile partenere cu ocoalele silvice primesc manuale pentru unele clase pilot și desfășoară ore teoretice și practice, direct sau în colaborare cu personal silvic și din cadrul Administrației Parcului.
Într-un început al acestei inițiative, cele 1.100 de exemplare tipărite au fost distribuite, prin intermediul celor 13 ocoale silvice din cadrul Direcției Silvice Neamț, către școlile din județ cu care sunt încheiate parteneriate și care acordă constant sprijin la nivel didactic, științific, în activități de voluntariat, educație și conștientizare prin implicarea colectivului și a elevilor unității de învățământ alături de personalul silvic.
Astfel, prin acest material se asigură un suport suplimentar la nivel didactic, prin folosirea în cadrul orelor de dirigenție, biologie, geografie, științe ale naturii sau mediului, activităților ocazionate de Școala Altfel, Ziua Mediului, Ziua Pădurilor, Ziua Biodiversității, Luna Plantării Arborilor etc, promovându-se elemente de educație ecologică în general și de educație forestieră în mod specific.
„Acest manual este un vis împlinit. Împlinit pentru că astăzi, 21 martie, de Ziua Internațională a Pădurii, se diseminează prin ocoalele silvice ale Direcției Silvice Neamț către școlile cu care colaborează, precum și către cele interesate, un număr de 1.100 exemplare. Totul se realizează printr-un acord de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, căruia îi mulțumesc încă o dată pe această cale. Orice om educat cunoaște că pădurea este o ființă vie. Începe ca un copil frumos îngrijit de silvicultori. Ei își doresc copilul puternic și echilibrat, adică o înrădăcinare puternică; comunicativ – adică având un coronament puternic; să aibă dezvoltare personală – adică să își producă funcțiile de protecție a solului, a apelor, a versanților și de producție, să furnizeze lemn, ciuperci, fructe, să găzduiască fauna bogată. Să aibă familie și copii – adică să fie gospodărită durabil și să se asigure continuitatea. Ne-am adresat copiilor pentru că dorim cu toții să avem copii educați și conștienți, și nu manipulați mediatic. Pentru viitor, Direcția Silvică Neamț, împreună cu Administrația Parcului Natural Vânători, propune un nou proiect amplu început încă din anul 2018. Acesta se numește Zona Integrată Ținutul Zimbrului – Centrul Regional Integrat de Îngrijire și tratament pentru animale sălbatice și Educație și conștientizare publică, pe suprafața de 48 de hectare a. Închei cu un citat îndemn pentru silvicultori și pentru părinți: „Urma pe care o vom lăsa pe pământ va fi profundă pe cât de mare este inima»”, afirmă Doru Gherghel, directorul Direcției Silvice Neamț.
Comentarii