În județul Neamț, 76 de profesori de diverse discipline au reușit să întrunească toate condițiile necesare pentru a lua „sub aripa lor” debutanți în sistemul de învățămînt.
Rolul mentorilor, așa cum a fost gîndit de inițiatorii din Ministerul Educației, este acela de a „îndulci” contactul acestora cu sistemul educațional și de a le oferi sprijin în rezolvarea situațiilor cu care se întîlnesc.
Din Roman, pe lista profesorilor mentori se află profesorii Paul Alexandru, de la Colegiul Național „Roman-Vodă” (limba română), Emilia Ciomârtan, Școala Horia (chimie), Adriana Drăghici, Grupul Școlar „Vasile Sav” (fizică), Nelu Dumbravă, Școala Horia (profesor pentru învățămîntul primar), Aurica Enescu, Colegiul Național „Roman-Vodă” (chimie), Florin Moldovanu, Colegiul Național „Roman-Vodă” (informatică), Constantin Ostafe, Colegiul Național „Roman-Vodă” (fizică), Lăcrămioara Ploșniță, Grupul Școlar „Vasile Sav” (discipline tehnice), Gabriela Elena Romano, Colegiul Național „Roman-Vodă” (limba română), Viorel Stan, Colegiul Național „Roman-Vodă”, (chimie), Mihaela Tanovici, Colegiul Național „Roman-Vodă” (istorie), Ilie Țedli, Liceul Tehnologic Nisioporești (matematică), Nicoleta Tudor, Liceul Teoretic Romano Catolic „Sfîntul Francisc de Assisi” (limba latină).
Au fost admiși, de asemenea, inspectorul școlar general Luminița Vîrlan și inspectorii școlari generali adjuncți Liliana Georgescu și Vasile Munteanu, dar și inspectorii de informatică, de religie, de matematică, pentru problemele minorităților și pentru proiecte europene. Dacă mentori sînt pentru toate disciplinele, debutanți în sistem sînt mult mai puțini. Pentru examenul de titularizare s-au înscris mai puțin de 40 de candidați care se vor afla în acest an pentru prima dată la catedră.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol