Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Roman va organiza, în acest an, excursii pentru pensionari, începând cu luna aprilie.
„Anul trecut, am avut multe cereri pentru excursii şi am decis să ţinem cont de dorinţele pensionarilor. Vor fi excursii de o zi sau două, dar şi excursii de patru – cinci zile, cu vizitarea celor mai importante obiective culturale şi religioase din ţară”, a precizat inginer Dumitru Călărăşanu, preşedintele CARP Roman.
Printre obictivele turistice pe care pensionarii le pot vedea se numără Grădina Botanică din Cluj, Peştera Scărişoara (judeţul Alba), Mănăstirea Bârsana şi Cimitirul Vesel din Săpânţa (judeţul Maramureş), Salina Turda (judeţul Cluj), Castelul Bran (judeţul Braşov). Membrii CARP vor avea ocazia să meargă în pelerinaje la mormântul părintelui Arsenie Boca, dar şi la vestitele mănăstiri din judeţul Neamţ. Primele excursii sunt programate în a doua jumătate a lunii aprilie. „Pentru grupurile mari vor exista reduceri substanţiale la preţul biletelor”, a explicat preşedintele CARP.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol