„Mai bine să fii una dintre primele viori în oraşul tău, decât ultima într-un alt oraş”

Declaraţia îi aparţine medicului specialist în medicină de urgenţă Dragoş Barcă, cel care, după şase ani de facultate şi cinci ani de rezidenţiat în Iaşi, a ales să lucreze la Roman. 

Medicul specialist în medicină de urgenţă George Dragoş Barcă, la numai 31 de ani, este unul dintre cei mai tineri medici de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Luna aceasta a obţinut, prin concurs, un post la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU), după doi ani în care a făcut gărzi aici. Originar din Roman, medicul urgentist ”s-a molipsit” de pasiunea pentru Medicină din sânul familiei, mama sa fiind medic de familie, iar tatăl medic stomatolog.

„În timpul liceului, am constatat că eram bun la biologie, chimie, fizică, materii care mă îndrumau spre Medicină. Având în vedere acestea şi faptul că părinţii mei erau medici, a fost uşor să iau decizia de a mă înscrie la Facultatea de Medicină”, spune medicul Dragoş Barcă.

După şase ani de facultate şi cinci ani de rezidenţiat în Iaşi, tânărul medic a ales să se întoarcă în oraşul său natal. Încă din anul IV de rezidenţiat, a început să facă gărzi la Spitalul Municipal Roman, iar în 2015, atunci când s-a scos un post la concurs în CPU, a dorit să se înscrie pentru a putea rămâne pe termen lung să lucreze în acest spital.

Deşi are colegi de facultate care au ales să plece în străinătate, pe doctorul Dragoş Barcă nu l-a atras această idee, deoarece, pe lângă avantajele lucrului într-o ţară străină, el a putut vedea şi dezavantajele. „Am fost plecat, pentru o perioadă, în străinătate şi ştiu ce înseamnă dorul de ţară, de familie, de prieteni. Ştiu care sunt plusurile şi minusurile străinătăţii. Şi acolo programul de muncă pe medicină de urgenţă este foarte mare, în jur de 8 – 12 ore pe zi. Salariul este mai mare, dar, pentru a te acomoda, trebuie să începi o viaţă nouă. Pentru a face acest lucru, ai nevoie de timp liber, iar programul de lucru de 12 ore pe zi nu îţi mai lasă prea mult timp pentru viaţă personală, pentru socializare, pentru a-ţi face un cerc nou de cunoştinţe. Sunt medici care reuşesc să se adapteze, care pleacă împreună cu familia, dar nu a fost cazul meu. Am avut şi eu oferte să plec, în Belgia, în Franţa, dar nu mi-au convenit. De ce să le muncesc lor câte 12 ore, când pot sta aici cu un program cât de cât rezonabil, unde sunt colegii şi prietenii mei. Şi ţara noastră trebuie să aibă doctori”, consideră medicul urgentist.

A fost susţinut de medicii din spital pentru a rămâne la Roman

Unul dintre motivele pentru care a ales să candideze pentru postul de la CPU a fost faptul că a fost foarte bine primit la Spitalul Roman, a fost susţinut de conducerea CPU şi de toţi medicii din spital, cu care a colaborat foarte bine în perioada în care făcea numai gărzi.

„M-am gândit: de ce să nu stau eu la un loc de muncă unde mă înţeleg bine cu toată lumea? Este foarte important să ai un loc de muncă la care să mergi cu plăcere, unde să te simţi în largul tău, unde să simţi valoarea muncii tale. Mai bine să fii una dintre primele viori în oraşul tău, decât ultima într-un alt oraş. Ce puteai să fii, de exemplu, într-un centru universitar? Nu puteai fi decât un tânăr specialist, care tocmai a fost angajat, în condiţiile în care secţiile sunt pline de medici primari. Aici, fiecare îşi cunoaşte bine treaba pe care o are de făcut. Suntem o echipă de medici şi de asistenţi foarte buni”, afirmă medicul Dragoş Barcă.

Deşi se declară mulţumit de activitatea pe care o desfăşoară la Spitalul Roman, tânărul medic recunoaşte că, uneori, îi este greu să facă faţă numărului foarte mare de cazuri. „Cea mai mare problemă, dar care se întâlneşte în orice unitate de urgenţe, este numărul mare de prezentări, la un număr mic de medici. Ar fi mult mai uşor să lucreze doi medici pe tură. Astfel, se împarte volumul de muncă, numărul de pacienţi şi creşte calitatea serviciului medical”, a spus doctorul Barcă.

CPU, asaltat de false urgenţe

O altă problemă care apare la CPU Roman este aceea că vin pacienţi care nu au o reală urgenţă. Potrivit medicului Dragoş Barcă, cel puţin o treime, dacă nu jumătate dintre pacienţi vin cu probleme care ar putea fi tratate la un centru de permanenţă sau la un medic specialist. „Sunt pacienţi cu probleme cronice care nu s-au acutizat, sau care vin pentru o injecţie sau un schimb de pansament. Fie nu ştiu de existenţa centrelor de permanenţă, fie au încredere mai mare într-un spital. Problema este că trebuie să aştepte până rezolvăm cazurile cu adevărat urgente. Se plâng că stau de o jumătate de oră sau o oră, în timp ce, dacă ar fi în străinătate, ar trebui să aştepte cel puţin şase ore pentru o astfel de problemă. Am avut cazuri în care resuscitam sau intubam un pacient grav, în stop cardiac, şi am fost întrerupt de pacienţi cu diverse întrebări despre problemele lor, mai puţin grave. Omul nu vede mai departe de problema lui şi, din acest motiv, avem plângeri mereu că se aşteptă mult”, afirmă medicul George Barcă.

Timpii lungi de aşteptare sunt cauzaţi şi de lipsa personalului. Medicul povesteşte că la Iaşi, de exemplu, acolo unde a făcut rezidenţiatul, în unitatea de primiri urgenţe erau permanent cel puţin doi medici primari, doi specialişti şi foarte mulţi medici rezidenţi, deci cel puţin zece medici pe tură. „Când eram rezident în anul V, vedeam undeva la 20 de pacienţi în 12 ore. Aici, la 12 ore, ca singur medic pe gardă, trebuie să văd cel puţin 80 de oameni. Am avut gărzi cu 109 pacienţi. În momentul în care tu, ca singur om, vezi 109 oameni, este clar că scade calitatea actului medical”, susţine doctorul Barcă.

Gărzile pe SMURD, cele mai impresionante

Cele mai impresionante cazuri cu care a avut de-a face medicul urgentist Dragoş Barcă au fost cele întâlnite în timpul gărzilor efectuate pe SMURD. „În anul III de rezidenţiat, am mers noaptea la un pacient care s-a spânzurat în spatele casei. Ca prim contact, am fost marcat. Apoi, am mai fost la o pacientă care s-a aruncat de la etajul IV şi era în stop cardiorespirator, avea hemopneumotorax şi multiple fracturi costale. Când faci masaj cardiac şi observi că începe să îi curgă sânge peste tot, îţi dai seama că, practic, nu mai are nicio şansă de supravieţuire şi că trebuie doar să urmezi protocolul. Impresionante sunt şi accidentele pe şosea, atunci când vezi tot felul de traumatisme”, povesteşte medicul romaşcan.

La Roman, cele mai grave cazuri cu care a avut de-a face au fost stopuri cardiace, infarcte şi edeme pulmonare, traumatisme multiple, inclusiv la copii, hemoragii intracerebrale şi traumatisme craniene.

Momentul în care a vrut să renunţe

La începutul anilor de rezidenţiat, medicul Dragoş Barcă a fost martor la un caz care l-a marcat atât de tare încât, pentru o clipă, a crezut că nu poate face faţă acestei meserii. „Eram în anul II de rezidenţiat şi făceam gărzi la terapie intensivă coronariană. Era o pacientă pe care o ştiam de mai multe zile şi care a decedat la un moment dat, fără ca eu să înţeleg de ce. M-a marcat acest fapt. Am vorbit cu părinţii mei, care m-au liniştit şi mi-au spus că astfel de cazuri se pot întâmpla mereu. Am reflectat o zi asupra problemei şi am vorbit, apoi, cu medicul de pe secţie, care mi-a explicat cazul. Am înţeles că tu, ca medic, nu trebuie să dai înapoi. Trebuie să lupţi până la capăt. Ca urgentist, nu trebuie să laşi problemele să te copleşească. Trebuie să ai mereu mintea limpede”, consideră doctorul Barcă. Ulterior, nici gărzile foarte grele, în care a avut numai un brancardier pe tură şi a trebuit să facă toate treburile de unul singur, nu l-au mai descurajat.

Nici conflicte cu aparţinătorii nu a avut niciodată. „Am încercat mereu să vorbesc cât mai calm şi să aplanez orice conflict. Trebuie să ai o experienţă de viaţă pentru a şti cum să vorbeşti cu orice pacient. O atenţie deosebită trebuie să o acorzi modului în care vorbeşti cu un pacient care abia a ieşit din penitenciar, căruia nu îi este frică să se întoarcă acolo şi pe care nu îl interesează dacă face o anumită faptă. Ameninţarea lui este cea mai reală. Trebuie să ştii cum să vorbeşti şi cu un copil, şi cu un bătrân, şi cu cei care au mai multă sau mai puţină şcoală, să ştii să vorbeşti pe limba fiecăruia”, susţine medicul urgentist.