Luni se împart bani primăriilor din județ

Administrațiile publice locale vor primi, săptămîna viitoare, sume defalcate din TVA pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiectele de infrastructură care necesită cofinanțare locală.

Banii vor ajunge la bugetele locale din două surse. După municipiul Roman, cea mai mare sumă o va primi comuna Gherăești.

În bugetul Romanului vor ajunge 4.158.000 lei. Unele administrații rurale vor primi bani și pentru refacerea drumurilor. 

Sumele care vor ajunge în bugetele locale prin hotărîre de Consiliu Județean vor fi aprobate luni, 16 ianurie, în cadrul primei ședințe de Consiliu Județean din acest an. Fondurile primite din sumele defalcate din TVA vor ajunge în bugetul primăriilor din două surse: 80% din sumă se repartizează, în două etape, prin decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice Neamț, în funcție de anumite criterii – populație, suprafața din intravilanul unității administrativ-teritoriale și capacitatea financiară a unității administrativ – teritoriale, iar 20% din sumă se repartizează, prin hotărîre a Consiliului Județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită confinanțare locală.

Conform proiectului de hotărîre, municipiul Roman va primi 3.058.000 lei, cea mai mare sumă din județ, după Piatra Neamț. Comuna Bîra va primi 27.000 lei, comunele Boghicea, Bozieni, Făurei, Gîdinți, Pîncești și Văleni vor primi cîte 20.000 lei, iar la comuna Stănița vor ajunge 22.000 lei. Comuna Tămășeni va primi 27.000 lei, comuna Secuieni – 28.000 lei, comunele Botești, Oniceni și Trifești – cîte 30.000 lei, iar comuna Cordun – 33.000 lei. La Români vor ajunge 34.000 lei, la Poienari – 36.000 lei, iar la Valea Ursului – 39.000 lei.

Proiectul mai prevede ca pentru comuna Ion Creangă să fie repartizați 46.000 lei, pentru Icușești și Bahna – 50.000 lei, iar pentru Doljești – 53.000 lei, în timp ce alți 55.000 lei se vor duce la Dulcești. Primarul comunei Ruginoasa a făcut lobby pe lîngă președintele Pruteanu și va primi 58.000 lei pentru proiectele din acest an, în timp ce comuna Săbăoani va primi 64.000 lei. La Sagna vor ajunge 65.000 lei, la Moldoveni – 70.000 lei, iar la Horia – 83.000 lei. Dintre administrațiile publice locale rurale, cea mai mare sumă o va primi comuna Gherăești: 156.000 lei.

Bani și din impozitul pe venit

Același proiect de hotărîre prevede că primăriile vor primi fonduri și din cotele defalcate din impozitul pe venit. Procentul de repartizare a banilor este același – 80% prin Direcția de Finanțe Publice și 20% prin hotărîre de consiliu județean -, dar sumele sînt ceva mai mici.

La Roman vor ajunge 1.100.000 lei, în timp ce primăriile Bîra, Boghicea, Botești, Bozieni, Cordun, Făurei, Gîdinți, Pîncești, Români, Trifești, Valea Ursului și Văleni nu primesc nici un leu din sumele defalcate din impozitul pe venit. Primăriile Ion Creangă, Săbăoani și Stănița primesc cîte 20.000 lei, iar la Bahna vor ajunge 27.000 lei. Cîte 30.000 lei vor ajunge la primăriile Doljești, Moldoveni, Oniceni, Poienari, Ruginoasa, Sagna, Secuieni și Tămășeni, în timp ce Primăria Icușești va primi 40.000 lei. Comuna Dulcești va primi 60.000 lei, dar cele mai mari sume le vor primi comunele Horia și Gherăești: 110.000, respectiv, 120.000 lei.

Fonduri pentru drumurile comunale

Tot din sume defalcate din TVA se vor moderniza și drumurile din comune. În acest scop, primăriile din mediul rural vor primi bani pentru a reface șoselele și ulițele din sate. Cu excepția comunelor Gîdinți, Gherăești, Horia și Ion Creangă, care nu primesc nimic pentru acest capitol, celelalte comune din zona Romanului primesc sume care variază între 7.000 și 128.000 lei. Comuna Făurei primește 7.000 lei, comuna Români primește 8.000 lei, iar comunei Boghicea i se vor aloca 14.000 lei. Cîte 19.000 lei va înghiți asfaltul în Bîra, Bozieni, Săbăoani și Stănița. Pentru drumuri mai bune, comuna Sagna va primi 21.000 lei, comunele Pîncești și Tămășeni vor primi cîte 24.000 lei, iar comuna Doljești va primi 26.000 lei. Pentru Moldoveni sînt repartizați 36.000 lei, pentru Ruginoasa – 41.000 lei, pentru Cordun – 50.000 lei, iar pentru Văleni – 51.000 lei.

Tot pentru refacerea drumurilor se vor da 55.000 lei la Bahna, 57.000 lei la Icușești, 61.000 lei la Valea Ursului și 65.000 lei la Oniceni. Pentru comuna Botești vor fi repartizați 67.000 lei, pentru Trifești – 80.000 lei și pentru Dulcești – 83.000 lei. Cele mai mari sume pentru modernizarea drumurilor le primesc comunele Secuieni și Poienari. La Secuieni, în bugetul local vor ajunge 113.000 lei, iar pentru Poienari vor fi repartizați 128.000 lei.

Toate sumele enumerate urmează a fi aprobate în ședința extraordinară de Consiliu Județean de luni, 16 ianuarie. Reprezentanții Consiliului Județean au afirmat că există posibilitatea ca sumele să sufere mici modificări, în urma discuțiilor care vor avea loc sîmbătă, 14 ianuarie, între primarii din județ și președintele Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu.

„Sigur vor fi și primari nemulțumiți de modul în care a fost întocmit proiectul de hotărîre. Însă alocarea sumelor s-a făcut în baza unor criterii clare. Iar cel mai important dintre acestea este derularea într-o localitate a proiectelor cu finanțare nerambursabilă”, a afirmat Daniel Vinca, purtător de cuvînt al Consiliului Județean Neamț.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!