Lucrări la Spitalul Roman vineri și sâmbătă. CPU nu preia în aceste zile urgențele și nici prezentările directe

HomeSocial

Lucrări la Spitalul Roman vineri și sâmbătă. CPU nu preia în aceste zile urgențele și nici prezentările directe

Spitalul Municipal de Urgență Roman a anunțat că, în perioada 9-10 decembrie, la unitatea medicală vor avea loc mai multe lucrări de execuție – înlocuire post transformare în anvelopa și MCAV și lucrări de racordare la rețeaua publică de distribuție.

Astfel, Spitalul Municipal de Urgență Roman își reduce activitatea medicală în perioada 9 – 10 decembrie, astfel încât Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Roman nu va prelua urgențele medicale care se vor adresa Serviciului 112 și nici prezentările directe în spital. Măsurile au fost luate conform adresei nr. 1719671/30.11.2022 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 5.12.2022.

„Vă rugăm să apelați Serviciul 112 doar în caz de urgență majoră, deoarece toate cazurile vor fi preluate de Serviciul de Ambulanță și redirecționate către Spitalul Judeţean de Urgență Piatra Neamț. Ne cerem scuze pentru disconfort, dar vă asigurăm că toate aceste lucrări sunt benefice pentru a crește siguranța pacienților, aparținătorilor și a personalului Spitalului Municipal de Urgență Roman”, au transmis reprezentanții unității medicale.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0