O conductă de gaz şi una de apă au fost sparte în timpul unor lucrări din centrul oraşului.
Demolarea unei vechi centrale termice de cartier a dat mari bătăi de cap celor care lucrau pe şantier, dar şi mai multor echipe de intervenţie ale unei societăţi de furnizare a utilităţilor. Este vorba despre centrala termică aflată vis-a vis de policlinică. Aceasta a fost cumpărată de un om de afaceri, iar în locul construcţiei vechi şi nefolosite, în scurt timp, se va ridica un imobil nou, a cărui destinaţie va fi de centrul medical.
Până la realizarea centrului medical, însă, constructorii mai au mult de treabă. Deşi spun că au toate avizele pentru desfăşurarea lucrărilor, au avut loc şi incidente care i-au nemulţumit pe locuitorii din zonă.
„Lucrează la fundaţie, şi au spart o conductă de apă, iar acum curge apa pe toată strada. Noi, locatarii, vom plăti toate aceste pierderi. Nu consider că este normal. Acum câteva zile au fost probleme similare cu ţeava de gaz”, a spus Ioan Roman, un locatar din zonă.
Spusele bărbatului au fost confirmate şi de dirigintele de şantier. „Noi avem toate avizele pentru execuţia lucrărilor. Ni s-a spus că ţeava de apă este lângă fundaţie, nu sub fundaţie. Aşa am păţit cu ţeava de furnizare a gazelor naturale. Bănuiesc că aceste probleme au apărut din cauză că, în urmă cu 30 de ani, lucrările nu se făceau la milimetru. Sper să nu fie probleme şi la reţeaua de electricitate, fiindcă nici nouă nu ne convine să avem întreruperi în activitate”, a afirmat Emil Robu, dirigintele de şantier.
Din fericire, atât problemea la conducta de gaz, cât şi la cea de apă, au fost rezolvate în aproximativ o oră de la producerea defecţiunilor.
[sam id=”3″ codes=”true”]








Se pare ca fosta centrala termica se va demola doar partial. Din pacate, constructorul nu va demola si cosul de fum aferent fostului punct termic. Cos de fum care se sprijina efectiv de blocul de locuinte de alaturi, si care provoaca deja daune peretilor exteriori ai blocului. Speram ca in al doisprezecelea ceas , decizia constructorului sa se schimbe, si sa demoleze cosul de fum pana nu e prea tarziu. Reamintim constructorului ca locuintele din blocul respectiv sunt asigurate si ca reparatiile pentru stricaciunile produse de cosul de fum vor fi suportate de acesta.