Prima paginăSocialEducatie

LPS a încheiat admiterea la liceu

Dimensiune text

Pentru cele 84 de locuri scoase la concurs, au candidat 130 de elevi din toată Moldova.

Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Roman a încheiat admiterea în clasa a IX-a. În acest an, LPS a pus la dispoziţia absolvenţilor de clasa a VIII-a 84 de locuri, care au fost ocupate din prima etapă de admitere. „Numărul candidaţilor a fost mult mai mare decât numărul de locuri disponibile. S-au înscris 130 de candidaţi, care au fost departajaţi de probele de aptitudini sportive. Cei mai mulți copii care frecventează liceul nostru sunt copii de la sate. Candidaţii din acest an provin din localităţile Gherăeşti, Icuşeşti, Mirceşti, Mogoşeşti, Paşcani, Săbăoani, Vicovu de Sus şi Târgu Frumos. M-a impresionat prestaţia copilului din localitatea Vicovu de Sus, din judeţul Suceava, care a demonstrat că are foarte bune abilităţi la fotbal. Avem un număr destul de mic de candidaţi din Roman. Probabil nu le place sportul”, a spus profesorul Petrică Sandu, directorul LPS Roman.

Profesorul Sandu spune că, pentru a fi elev al LPS, nu sunt suficiente numai calităţile sportive. „Carte fără sport nu se poate. Și nici sport fără carte. Noi creăm copiilor condiţii să se dezvolte armonios, iar cei care nu vor face performanţă în sport trebuie să fie pregătiţi pentru a se orienta spre alte domenii”, a mai spus directorul LPS Roman.

Celor 84 de elevi admişi li s-au adăugat şi doi elevi de etnie rromă, care au concurat pe locuri speciale.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0