Duminică, 9 iunie, românii sunt chemați la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene și consilierii județeni, în cadrul alegerilor locale, dar și europarlamentarii, în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European.
Lucian Micu, președintele PSD Roman și candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Roman, a votat la ora 10.30 la secția de votare amenajată la Școala „Carol I” din cartierul Nicolae Bălcescu, însoțit de soție și de cele două fiice.
„Am votat astăzi cu încredere, am votat pentru un viitor mai bun și am votat pentru schimbare. Vreau să le mulțumesc tuturor romașcanilor care vor decide astăzi prin votul lor un viitor mai bun pentru Roman. Mergeți la vot cu toții, este foarte important să decidem ce este cel mai bine pentru Roman, prin implicarea noastră directă și trebuie să decidem pentru noi, pentru cei dragi și pentru familiile noastre. Până acum, prezența la vot la Roman este mulțumitoare, îmi doresc ca un număr cât mai mare de romașcani să vină la vot, cred eu că este cel mai important, pentru că acest lucru oferă legitimitatea acestor alegeri”, a declarat după vot Lucian Micu.
Comentarii