HomeRoman

Liberalii i-au invitat pe copii la dans

Peste 1.400 de copii de toate vârstele au participat vineri, 14 iunie, în centrul orașului, la evenimentul numit „Ready, Steady, Dance – Say Fresh Good Food”. Manifestarea și-a propus să promoveze mișcarea prin dans și mâncarea sănătoasă în rândul copiilor.

 

 

Au participat grupe de grădiniță, clase de școală generală și de liceu. Fiecare clasă a învățat pe loc, cu ajutorul unui instructor, câțiva pași de dans, după care au intrat în concurs. Cei mai buni dansatori au fost declarați, la finalul întrecerii, elevii de la clasa a IV-a A de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”,  care au fost premiați cu o excursie la Târgu Neamț și elevii clasei a X-a A de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, care au primit liber la distracție pe lacul din Parcul Municipal Roman. Întâlnirea din centrul orașului s-a încheiat cu cel mai mare flash mob din județ.
„Considerăm că evenimentul a fost un succes, ne-am atins toate obiectivele propuse. Copiii au cântat, au dansat, s-au simțit bine, indiferent de vârstă sau de aptitudinile lor pentru mișcare. La final, toți participanții au primit apă, fructe, diplome de participare. Acțiunea a fost organizată cu sprijinul organizațiilor de tineret , de femei și de seniori liberali”, a spus Andreea Găină, președintele Organizației Femeilor Liberale Roman și unul dintre organizatorii acțiunii. Liberalii îi vor invita din nou la mișcare pe romașcani pe 30 iunie. Atunci va avea loc „crosul liberalilor”, la care sunt așteptați romașcani de toate vârstele.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Miha 11 ani ago

    Multumim celor care a organizat acest eveniment si mai dorim si pe viitor