Un nou candidat la fotoliul de senator a fost lansat în luptă pentru Colegiul 2, Leonard Cadar (foto), membru al PDL, urmînd să convingă electoratul în numele Alianței România Dreaptă.
Surse oficiale demne de toată încrederea ne-au declarat că discuțiile privind calitatea, pretențiile și posibilitățile pretendenților la funcții parlamentare s-au finalizat miercuri, 10 octombrie, la București, interesele locale fiind reprezentate de președintele PDL Neamț, Gheorghe Ștefan. „Deocamdată e una din variante, dar candidatura lui Leonard Cadar ar mai trebui validată la București, de comisia de integritate„, a declarat Gheorghe Ștefan.
Contracandidatul senatorului PSD Ioan Chelaru, Leonard Cadar, mai are de trecut pragul emoțiilor validării la nivel de alianță și pe cel al confruntării cu electoratul. „Mă consider suficient de călit de mediul de afaceri din care provin, iar experiența dobîndită din perioada cît am activat în administrația locală, calitatea de consilier județean și, mai ales, relațiile directe cu oamenii și confruntarea cu problemele lor mă avantajează: știu ce așteaptă oamenii din zona noastră de la lideri, cîtă încredere mai au în discursuri sterile și care le sînt prioritățile. Eu vorbesc aceeași limbă cu ei, am aceleași așteptări„, a declarat Leonard Cadar, înainte de a primi anunțul oficial al candidaturii pentru Colegiul 2 – Senat.
Precizăm că Leonard Cadar a fost consilier județean și a deținut funcția de director al DRUPO Neamț. Ca om de afaceri, deține firma Lenon Com SRL, din Botești.





Ce -a zis hai sa ma bag ,pate ma aleg ca mi-a venit randul,pana cand sa mai sed la coda ? El crezand ca pastila „omul sarac si pricajit”,mai prinde .Ma mir doamne cine am fost si ma mir ce am ajuns…..
vaidemamaliganoastra -Cine mai e si obezul asta?????????????