Consacrarea altarului şi sfinţirea noii biserici a satului va avea loc în prezenţa ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit romano – catolic de Bucureşti. La înzestrarea bisericii şi-a dat concursul şi sculptorul Florin Zaharescu, din Roman.
Credincioşii romano – catolici din localitatea Satu Nou, comuna Bâra, se pregătesc de sărbătoare. Comunitatea va participa pe 9 august la consacrarea altarului şi sfinţirea noii biserici a satului cu hramul „Maica Îndurerată”. Slujba va fi oficiată de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit romano – catolic de Bucureşti, PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, alături de un grup de preoţi.
Lucrările la noua biserică au început în mai 1999 şi au durat 15 ani. Lăcaşul de cult are 36,5 de metri lungime, 12 metri lăţime, este prevăzut cu încălzire montată sub pardoseala din marmură şi gresie. Înălţimea corpului bisericii este de 15 metri, iar turnul are 45 de metri, fără cruce. Biserica este acoperită cu tablă din cupru. Clopotele sunt confecţionate în localitatea Uscio, din Italia, cel mai mare dintre acestea cântărind 485 de kilograme. Sfinţirea clopotelor a avut loc pe 25 octombrie 2005, în prezenţa episcopului Aurel Percă.
Calea crucii şi grupurile statuare au fost realizate de sculptorul Florin Zaharescu, din Roman.
Pe tavanul bisericii sunt amplasate şapte flori, care simbolizează cele şapte dureri ale Mariei, având pe mijlocul fiecăreia inscripţionată maxima Sfântului Alfons: „Prin Maria, la Isus”.
În curtea lăcaşului de închinăciune a fost ridicată o grotă închinată Sfintei Fecioara Maria de la Fatima, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul obţinut prin mijlocirea Preacuratei. Parohul comunităţii a făcut în luna mai 1999 un pelerinaj la sanctuarul din Fatima, prilej de a-i cere Maicii Domnului sprijin pentru bunul mers al lucrărilor.
Tot în curtea bisericii, la intrarea principală, se află bustul papei Ioan Paul al II-lea, pentru ca toţi cei care trec pragul lăcaşului de cult să simtă în mod spiritual binecuvântarea acestui papă. Construirea bisericii s-a realizat după vizita în România a papei Ioan Paul al II-lea, iar lucrările au fost finalizate în acest an, când papa a fost declarat sfânt.
Biserica a fost construită cu sprijinul financiar al enoriaşilor şi al unor donatori.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol