Prima paginăActualitate

Județul Neamț, în topul județelor cu tăieri ilegale de arbori, în 2016, conform raportului Greenpeace România

Județul Neamț, în topul județelor cu tăieri ilegale de arbori, în 2016, conform raportului Greenpeace România

Dimensiune text

 

În 2016, la nivel național au fost înregistrate 9.444 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, ceea ce reprezintă o medie de 26 de cazuri pe zi, potrivit noului raport Greenpeace România, lansat miercuri, 7 iunie. Din totalul cazurilor depistate ca fiind ilegale, 3.986 – adică 42% – au fost identificate de cetățeni.

 

Cum arată județul Neamț

Județul Neamț este inclus în raportul Greenpeace România cu 356 de cazuri de tăieri ilegale în 2016 (locul al șaptelea la nivel național) și cu 946 de contravenții constatate în domeniu (locul al cincilea, după acest criteriu). De asemenea, Neamțul ocupă locul al optulea la numărul de mijloace de transport confiscate (48), folosite la transportul lemnului neconform, în anul 2016.

În ceea ce privește activitatea de investigare a infracțiunilor silvice derulată de procurori, în anul 2016 au fost investigate 18.107 cazuri la nivel național, conform Greepeace România, dintre care au fost soluționate 5.447, respectiv 30,08%. Din totalul cazurilor soluționate în cursul anului trecut au fost soluționate 597, prin trimitere în judecată – respectiv 10,96%. Neamțul ocupă al nouălea loc după numărul cazurilor de soluționat, în anul 2016 (669 de cazuri) și locul al șaptelea după numărul cazurilor soluționate (241 de cazuri).

În privința sesizărilor făcute de cetățeni, Neamțul ocupă locul al șaselea (206 de sesizări) în raportul menționat, iar după numărul de transporturi de material lemnos raportate la 112 și găsite ca fiind neînregistrate în baza de date a sistemului de prevenire a tăierilor ilegale (SUMAL), în anul 2016, locul al zecelea (114 cazuri).

Situația la nivel național

Dintre județele care au înregistrat cele mai multe cazuri identificate de tăieri ilegale, pe primul loc se află județul Mureș cu 1057 de cazuri (11%), urmat de Brașov – 664 de cazuri (7%) și Olt – 605 cazuri (6%). Ca volum de lemn tăiat ilegal, din județele Maramureș, Iași și Cluj au dispărut cele mai mari cantități de lemn, cele trei județe înregistrând 52% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel național, arată raportul Greenpeace România asupra tăierilor ilegale de arbori din România în anul 2016.

Cu o medie de 14,82 m³ pe caz, prejudiciul total estimat de autorități, în perioada 2015-2016, este de 39.475.235,29 de lei (aproximativ 9 milioane de euro), iar cele mai mari prejudicii au fost înregistrate în județul Maramureș – 17.966.536 de lei – reprezentând 45,59% din valoarea totală la nivel național.

În cursul anului 2016 au fost aplicate 22.264 de contravenții, în valoare de 33.038.652 de lei, cele mai multe fiind înregistrate în județele Argeș – 2.106 contravenții, Vrancea – 1.969 și Mureș – 1.455. Totodată, ca urmare a noilor prevederi legale, au fost confiscate, de către reprezentații Poliției și cei ai Jandarmeriei, 1.146 de mijloace de transport folosite pentru transportarea de material lemnos fără proveniență legală.

42% din tăierile ilegale depistate au fost semnalate de către cetățeni

Cifrele arată că implicarea societății civile a avut un rol extrem de important și fără precedent în identificarea și semnalarea cazurilor de tăieri ilegale. Astfel, 42% dintre cazurile investigate, respectiv 3.986, au fost identificate de cetățeni și semnalate autorităților, prin instrumentele puse la dispoziție de către autorități – Radarul Pădurii, aplicația mobilă Inspectorul Pădurii, site-ul www.inspectorupadurii.ro, dar și prin platforma on-line lansată de Greenpeace România, www.salvezpadurea.ro.

Județele cu cel mai mare grad de implicare a cetățenilor sunt Argeș și Dâmbovița, fiecare cu 7% din totalul cazurilor identificate ca urmare a sesizărilor primite.

În ceea ce privește aplicația mobilă Inspectorul Pădurii, aceasta a fost instalată de peste 60.000 de utilizatori, iar din totalul apelurilor efectuate la numărul de urgență 112, pentru a verifica transportul de material lemnos, 1 din 5 a dus la descoperirea unei infracțiuni. Mai exact, 3.184 de transporturi verificate nu erau înregistrate în baza de date a sistemului de prevenire a tăierilor ilegale (SUMAL), conform prevederilor legislative în vigoare.

„Felicitări cetățenilor care nu au rămas pasivi în fața distrugerii pădurilor. Iată cum transparența poate ajuta în lupta împotriva tăierilor ilegale. Ministerul Apelor și Pădurilor trebuie să continue să ofere cetățenilor posibilitatea de a contribui la stoparea degradării pădurilor României, prin implementarea completă a Sistemului de Management al Informațiilor și de Monitorizare Forestieră.

Pe lângă acest sistem care presupune integrarea datelor legate de administrarea pădurilor, transparența totală mai înseamnă date statistice corecte și publice, deci continuitatea Inventarului Forestier Național, precum și un registru unic și public al contravențiilor și infracțiunilor silvice, care să reunească raportările tuturor autorităților de control, de la Garda Forestieră la Poliție și Jandarmerie”, a afirmat Valentin Sălăgeanu, coordonator al campaniei de Păduri la Greenpeace România.

Raportul integral al Greenpeace România asupra tăierilor ilegale de arbori din România în anul 2016 poate fi consultat la acest link.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0