Jandarm decorat de ministrul Stroe

Dimensiune text

Plutonierul major Paul Rusu (foto) a fost decorat de ministrul Afacerilor Interne, ca recunoaștere a modului în care și-a îndeplinit misiunea în Afganistan.

 

 

Membrii detașamentului de jandarmi care s-au întors din Afganistan, la sfârșitul săptămânii trecute – din care a făcut parte și plutonierul major Paul Rusu, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț -, au primit distincții, luni, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

În acest context, ministrul i-a felicitat pe militarii români pentru profesionismul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunii.
În cadrul ceremonialului de la sediul Ministerului  Afacerilor Interne, cei 45 de ofițeri și subofițeri jandarmi, care au participat la misiunea de instruire a forțelor de ordine publică din Afganistan – NATO Training Mission, au primit medalii, decorații și alte distincții.

jandarm2Plutonierul major Paul Rusu a făcut parte din al patrulea contingent de jandarmi români ce a plecat sâmbătă, 3 noiembrie 2012, în Afganistan, unde a executat misiuni de instruire a forțelor de ordine publică din această țară, sub egida NATO.

Jandarmii care au alcătuit cele patru contingente ce au acționat în Afganistan au fost selecționați, din toate unitățile Jandarmeriei Române, în urma promovării unor examene prin care le-au fost testate cunoștințele de specialitate, iar durata unei misiuni a fost de șase luni, militarii fiind dislocați în centrele de pregătire ale Poliției Afgane.

Jandarmii români au executat, în acest interval de timp, trei tipuri de activități: instruirea directă a polițiștilor afgani, activități de mentorat pentru instructorii afgani și activități de mentorat pentru ofițerii afgani din comandamentele centrelor de pregătire.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0