Prima paginăReligie

ÎPS Ioachim împlineşte 15 ani de arhierie

Dimensiune text

Numirea sa în funcţia de arhiereu a avut loc pe 1 mai 2000 şi a însemnat datoria de a continua activitatea celor 76 de ierarhi care s-au numărat în scaunul vlădicesc de la Roman.

ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, sărbătoreşte vineri, 1 mai, 15 ani de când a fost ridicat în treapta de arhiereu.

A fost propus pentru această funcţie de regretatul arhiepiscop Eftimie Luca, decedat în noiembrie anul trecut, la acea vreme episcop al Romanului, şi ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române încă din anul 1998. Numirea PS Ioachim Băcăuanul a avut loc ca urmare a reînfiinţării Episcopiei Huşilor şi numirea în funcţia de episcop a lui PS Ioachim Mareş.

Hirotonia întru arhiereu a PS Ioachim Băcăuanul a avut loc în anul 2000, a doua zi de Paşte, şi a însemnat o mare responsabilitate.

Cei 15 ani de slujire au însemnat, în principal, zidiri de noi lăcaşuri de cult, reabilitarea unor biserici, precum şi revigorarea unor activităţi social-filantropice, misionare, cultural-pastorale şi administrative.

La începutul acestui an, PS Ioachim Băcăuanul a fost investit, după decesul ÎPS Arhiepiscop Eftimie Luca, în funcţia de arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, fiind al 77-lea ierarh al acestei eparhii.

ÎPS Ioachim, cu o pregătire teologică solidă,  a fost pregătit întotdeauna să se angajeze în activităţi deosebite, să ocupe şi funcţia de secretar personal al PF Daniel, Patriarhul României, fiind de mare ajutor în misiunea Bisericii.

Potrivit tradiţiei, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman va fi săvârşită vineri, 1 mai, o slujbă de Te Deum, oficiată de părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei, împreună cu soborul preoţilor consilieri şi inspectori de la Centrul Eparhial Roman.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Intru mulți ani Stăpâne să ne trăiți si sa ne arhipastoriti avem nevoie de învățăturile Sfinției voastre.