Roman, Neamț
Căutare site

ÎPS Eftimie Luca, sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală

ÎPS Eftimie Luca a îmbinat în activitatea sa bunătatea și omenia cu evlavia și smerenia.

ÎPS Eftimie Luca, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 99 de ani. ”Așa cum este tradiția pentru asemenea evenimente, în Catedrala Arhiepiscopală «Sfânta Cuvioasă Parascheva» din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au făcut rugăciuni speciale de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Întâistătătorului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cel mai vârstnic ierarh în funcție din Biserica Ortodoxă”, a precizat preotul Constantin Gherasim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, s-a deplasat la Palatul Arhiepiscopal împreună cu membri ai Permanenței Eparhiale, slujitorii de la Catedrala Arhiepiscopală și angajații Centrului Eparhial, pentru a-l felicita pe ÎPS Eftimie Luca, mulțumindu-i pe această cale ierarhului pentru realizările din cele patru decenii de slujire arhierească la Roman.

La rândul său, venerabilul ierarh i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la momentul aniversar. Iubit pentru lucrarea sa, ÎPS Eftimie Luca a îmbinat în activitatea sa bunătatea și omenia cu evlavia și smerenia.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Un credincios

    La multi ani,Inalt Preasfintite ! Sa va ajute bunul Dumnezeu sa aveti parte de un jubileu si la implinirea vartei de peste 100 de ani!Unora ne-ar parea rau daca s-ar adeveri ca va bucurati de Palatul episcopal ca Gigi Becali de Poarta Alba

  2. diaconu petrica

    Doamne’ajuta si…. ” La multi si buni ani cu sanatate ÎPS , dar , de ce nu se pomeneste nimic si despre ÎPS Gherasim de la Vâlcea , care a sarbatorit de asemenea venerabila vârsta de 99 de ani ? .

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.