Roman, Neamț
Căutare site

Învățătorii bat la uşile apartamentelor

Pe baza recensământului făcut de dascăli va fi stabilit numărul de clase pentru anul şcolar viitor.

Până la sfârşitul lunii februarie, directorii şcolilor gimnaziale din oraş trebuie să ştie pe câţi copii contează pentru anul şcolar viitor. Recensământul vizează, în principal, copiii care, în anul şcolar viitor, vor intra în clasele de debut ale unui ciclu de pregătire, mai precis cei de grupa mică de grădiniţă şi cei de vârsta clasei pregătitoare din învăţământul primar. Pe baza datelor concrete, aflate direct de la părinţii care au domiciliul în zona arondată unităţii de învăţământ, se fundamentează, apoi, planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015 – 2016, care reprezintă documentul luat în calcul pentru stabilirea numărului de posturi din unitatea de învăţământ pentru anul şcolar care va începe din toamnă.

„Este o activitate pe care o facem în fiecare an. La noi la şcoală sunt implicate toate cadrele didatice, nu doar învăţătoarele şi educatoarele, fiecare are repartizată o anumită zonă. Chiar dacă termenul de trimitere a datelor este peste câteva săptămâni, am profitat de zilele de vacanţă pentru a putea să ne facem o imagine despre numărul de elevi pe care ne bazăm în anul şcolar viitor”, a spus profesoara Maria Campău, director al Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.