Intervenții în curtea Detașamentului de Pompieri Roman

Zeci de elevi au asistat vineri la un exercițiu demonstrativ realizat de pompierii din Roman.

 

 

Pompierii romașcani au avut, vineri, vizitatori din șase țări europene, inclusiv România. Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Roman găzduiește, în perioada 2 – 9 mai, a treia reuniune din proiectul Comenius intitulat „Hazardele secolului XXI”, derulat din fonduri europene, prin programul educațional “Pe tot parcursul vieții”.

În cadrul acestui proiect a fost prevăzută și o prezentare a tehnicii pe care o dețin pompierii pentru intervenții la incendii, accidente rutiere și acordarea primului ajutor calificat. Elevi din Franța, Grecia, Polonia, Portugalia, și de la Liceul cu Program Sportiv Roman au văzut autospecialele de pompieri, au admirat-o pe Kara – cîinele de căutare și salvare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, au asistat la o demonstrație de stingere a incendiilor și la o demonstrație cu echipajul SMURD și cel de la descarcerare.

La final, participanții au primit diplome din partea ISU Neamț și au putut să folosească, sub supraveghere, tehnica de descarcerare. Proiectul „Hazardele secolului XXI” îi învață pe elevi cum trebuie să se acționeze în situații limită determinate de catastrofe naturale și să găsească soluții de protecție a mediului, în vederea prevenirii unor dezastre. Proiectul stimulează interschimbul, cooperarea și mobilitatea între sistemele de educație ale țărilor partenere.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!