Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Sighișoara, au pus în executare marți, 18 iunie, un mandat de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Conform IPJ Neamț, din cercetări a reieșit că, la data de 26 decembrie 2023, două persoane, în vârstă de 38 de ani, respectiv 25 de ani, din județul Mureș, ar fi creat mai multe pagini de internet prin care, sub pretextul că ar presta servicii de forare a unor fântâni, ar fi indus în eroare mai multe persoane, obținând astfel sume de bani.
„În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reținerea persoanei în vârstă de 38 de ani, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. În continuare, se vor desfășura activități de documentare a întregii activități infracționale, în vederea stabilirii tuturor persoanelor vătămate și a prejudiciilor create”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol