Roman, Neamț
Căutare site

Inima domnului profesor Moisii s-a oprit

Handbalul românesc este în doliu. Inima profesorului Dan Moisii, director tehnic al echipei HCM Roman și cadru didactic la Liceul cu Program Sportiv, a încetat să mai bată, duminică seară, 27 octombrie, după o suferință de două luni, în urma unui atac cerebral, care l-a ținut în pat, la Spitalul Municipal Roman.

Dan Moisii împlinise cu exact o lună în urmă 63 de ani, aniversare de care nu s-a putut bucura, fiind spitalizat. A luptat cu moartea până în ultima clipă, dorința cea mare fiind de a mai vedea la joc handbalistele de la HCM Roman, cărora le-a fost ca un tată iubitor. Mereu a avut o vorbă bună pentru ele și pentru oricine din jurul său. Tot timpul cu zâmbetul pe buze, mereu pus pe glume, a adus bună dispoziție. Profesionist în adevăratul sens al cuvântului, a format sportivi de valoare, a format oameni, în primul rând. Lasă un gol mare în sufletele celor care l-au cunoscut și, inevitabil, l-au apreciat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Ziarul de Roman transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Comentarii 17

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Andrei

    O pierdere enorma nu numai pentru „handbalul” romascan ci pentru sportul romanesc. Dumnezeu sa il ierte si sa il aseze alaturi de EL. Condoleante familiei!!

  2. Cornel Spanu

    A fost pentru multi dintre cei ce au practicat handbalul in Roman un al doilea tata. Pur si simplu șocat de această veste.

  3. Ionela Tutu

    Aveam un educator ce ne ordona si randuia vietile cu cuvinte,indemnuri si sfaturi…..cine era el? A fost un al doilea tata, un educator si un diriginte de care multi ne-am bucurat . A fost un om puternic, un om plin de viata . Multumin domnule diriginte pentru amprenta ce ne-ati pus-o in viata noastra. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Drumul in cealalta lume sa fie plin de laude si pace!

  4. Emilia D.

    Sincere condoleante familiei indurerate!
    Am sa-mi amintesc de colegul meu de generatie ca de un om jovial,mereu avand pe buze o gluma buna!
    Din pacate,ce i s-a intamplat acum,nu este o gluma……

  5. Soare Sandel

    Nu pot crede Avea un optimism si o buna dispozitie molipsitoare cu toate ca suferea foarte mult.Dumnezeu sa te ierte DANE,si sa fii vesel si printre ingeri.Condoleante sincere familiei.

  6. Ionut

    Dumnezeu sa te aibe in grija..Domnule Profesor !! O sa ramai vesnic in amintirea mea…om bun, ce mi-ai marcat adolescenta…si transcederea spre om matur….!!

  7. Andor Iosif

    E greu sa pierzi un om ce a facut mult bine,si-l rog pe bunul Dumnezeu sa-l rasplateasca in cer.SINCERE CONDOLIANTE familiei

    1. Iustina Irina.Bulai

      Dumnezeu sa-l ierte! Pt.mine a fost un adevarat tata! A fost cred ca singurul care a crezut in mine, m-a sustinut si incurajat mereu! A fost singurul de la care am inteles mereu de ce ma cearta! !Nu va voi uita Niciodata dom’profesor! Condoleanze familiei!

  8. Gaby

    Cu profund regret in suflet, SINCERE CONDOLEANTE familiei indurerate! Pacat ca viata omului e uneori prea scurta, si nu reusim sa ne bucuram de ea atat cat ar trebui, cand si cum putem…. Intr-adevar, un OM DEOSEBIT, cu UN SUFLET MARE, care a facut mult bine in viata de pe Pamant. Pacat ca nu a reusit sa invinga aceasta lupta cu boala care l-a doborat….

  9. Dragos Murarescu

    Dumnezeu sa-l odihneasa in pace. A fost un antrenor si un profesor extraordinar, care stia sa imbine excelent seriozitatea cu gluma. Si acum imi aduc aminte cu placere de orele in inot din clasa. Pacat ca s-a dus atat de repede un suflet atat de bun.

  10. Lucia M.

    Ramas bun, domnule Profesor! Acolo, printre ingeri, unde va odihniti acum, sa ii faceti pe toti sa se simta vii, asa cum ne-ati facut mereu pe noi. Golul pe care l-ati lasat in urma, nu poate fi descris in cuvinte! Ati plecat doar fizic, pentru ca spiritul dumneavoastra a ramas printre noi. Suntem atat de tristi! Ati plecat prea repede, prea devreme, prea curand! Ramaneti vesnic in inima mea!

  11. Romeo Mirbauer

    Drum bun… domnule Profesor…Imi amintesc cu placere de dumnealui si ceilalti fosti colegi.
    Romeo Mirbauer

  12. ionela

    Cu profund regret in suflet, SINCERE CONDOLEANTE familiei indurerate!Dumnezeu sa-l odihneasa in pace.

  13. Ionel Mardari

    Cu totala surprindere si durere, amintirea profesorului Moisii,ramane in aerul pe care il respira fiecare din noi,cei care l-am cunoscut asa cum era cu adevarat.Sa se odihneasca in liniste si pace.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.