Articol publicat în data de: mie, 22 Feb 2012



Info-sanătate

Blocul operator de la spital va fi inaugurat

La sfîrșitul acestei săptămîni va fi dat în folosință blocul operator de la etajul III din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman. Anul trecut, acesta a intrat în reabilitare completă, intenționîndu-se ca la etajele II și III să funcționeze un bloc operator unic, cu opt săli de operație. Aici ar urma să se desfășoare intervențiile chirurgicale din secțiile Ortopedie, Chirurgie infantilă, ORL, dar și alte alte intervenții din alte secții, cînd sălile de operație vor fi ocupate. „Este încă un pas pentru realizarea acestui bloc operator comun. Deocamdată, încă nu am estimat costul total al lucrărilor, întrucît este vorba și de multe donații, care nu pot fi cuantificate. Lucrările au presupus o renovare completă a spațiilor, schimbarea tuturor instalațiilor, dotarea cu aparatură nouă, inclusiv cu un aparat de anestezie și o linie nouă de laparoscopie. Ultimul pas pentru realizarea blocului operator va fi renovarea completă a încă două săli de operație„, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului.

 

 

Virozele au pus la pat 2.000 de nemțeni

Virozele respiratorii dau bătăi de cap din ce în ce mai multor nemțeni. Conform datelor furnizate de către Direcția De Sănătate Publică (DSP) Neamț, în ultima săptămînă s-au înregistrat 1.968 de viroze, din care 37 au necesitat internare, și 647 de pneumopatii, din care 20 au fost spitalizate. În zona Romanului, în această perioadă, medicii au înregistrat 260 de cazuri de viroze, din care 18 au fost internate, și 82 de pneumopatii, 24 dintre acestea avînd nevoie de spitalizare. Conform medicului epidemiolog Roxana Pipirigeanu, șeful Serviciului Epidemiologic din cadrul DSP Neamț, pînă acum nu s-a înregistrat nici o suspiciune de gripă, iar numărul virozelor se menține sub media ultimilor cinci ani.

 

 

Investiții blocate la spital

Spitalul Municipal de Urgență Roman a terminat anul trecut cu un excedent bugetar de 2,3 milioane de lei. Conducerea spitalului intenționa să folosească acești bani pentru investiții din fonduri proprii, mai ales în aparatură. Planurile instituției sanitare au fost date peste cap de către Ministerul de Finanțe, care a blocat acești bani pentru plata sumelor provenite din executări silite. „Ministerul de Finanțe a blocat excedentul bugetar, care s-a constituit provizion pentru plata executărilor silite. Din cele 2,3 trei milioane de lei, s-au plătit deja 800.000 de lei pentru aparatura achiziționată fără filă de buget de către fosta conducere a spitalului. Restul de 1,5 milioane de lei vor fi folosiți pentru pentru plata drepturilor salariale cîștigate în instanță de către angajați. Pînă acum, spitalul trebuie să returneze angajaților 3,3 milioane de lei, bani care au provenit din faptul că, în perioada 2008-2009, ei nu au fost încadrați în grila de salarizare specifică unui spital de urgență. Practic, cel puțin pentru acest an, noi nu vom mai putea face investiții din fonduri proprii„, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close