Cristian Andriesei
Nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să scriu articol despre sport, dar, din nefericire, problema de bază nu e sportul în sine, ci mentalitatea (mindset) pe care o au românii în general și care, din nefericire, se propagă. Asta mă obligă ca cetățean român să iau atitudine pentru ca generațiile care vin urmă să nu facă aceleași greșeli. Nu e rău să greșești, mai grav e să nu înveți nimic din greșeli!
Situația faptică e că avem un antrenor care a zis următoarele: Am încercat să facem tot, li s-au oferit absolut toate condițiile și li s-au îndeplinit toate cerințele, toate ‘mofturile’ pe care și le-au dorit, atât din partea Federației, cât și a mea și a staffului. Au avut de toate, numai că fiecare folosește și este folosit în momentul în care este solicitat. Dacă nu ai nevoie de doctor și vrei să te vindeci singur, dacă vrei să te duci la psiholog, te duci, dacă vrei să îți facă cineva masaj, trebuie să spui. Li s-a oferit absolut tot. Și antrenor personal, pe lângă mine, care cunosc foarte bine situația. Noi am dat tot ce a fost cerut, ele au dat mai puțin, nicidecum cât ar fi putut să dea, a transmis Viorel Filimon, potrivit iamsport. (https://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis-de-masa/bernadette-szocs-a-fost-atacata-de-propriul-antrenor-dupa-jocurile-olimpice-iar-acum-jucatoarea-a-postat-un-mesaj-misterios-19971675).
Problema la acest discurs este cu acest „au dat mai puțin”. Desigur că un antrenor are un ochi antrenat pentru a-și da seama cât livrează un jucător. Ca instructor de laborator la universitate, înțeleg foarte bine situația. Dar perspectiva din care face această remarcă consider că e greșită, adică este polarizată (influențată). Și asta pentru că tot ceea ce a zis că a oferit jucătorilor antrenați, inclusiv masaj dacă trebuie, este deja o chestie basic la statele din Vest, deci nici măcar nu ar trebui menționat. Ceea ce spune să zicem că demonstrează oarece aliniere la standardele de antrenament din Vest, vestici cu care ajungem să și concurăm (mare surpriză!), suntem încă în urmă, ăsta e adevărul!
A doua eroare este însăși demisia antrenorului, care aduce a clișeu în sportul românesc. N-am reușit atunci îmi dau demisia. Total eronat! A fost pierdută o bătălie, dar nu și războiul! Până și eu care nu am făcut armată cunosc asta! Un lider adevărat trebuie să stea alături de cei pe care-i conduce! Așa că cel mai grav lucru pare a fi să-ți dai demisia (lăsându-ți oamenii de izbeliște) și să faci afirmații negative chiar despre oamenii conduși. Oare ei nu suferă din cauza eșecului? Cine stă alături de ei? Trebuie să acceptăm eșecul tocmai pentru că intrăm în competiție cu cei mai buni, deci avem o teorie a probabilităților care se aplică. Și asta zice că nu poți câștiga întotdeauna! Dar a pierde consecutiv într-adevăr înseamnă într-adevăr un eșec monstru. Pare că Românii nu cultura eșecului. Atunci la ce mai avem educație? Ori ne limităm doar la educația formală!? De ce nu formăm ceea ce trebuie în rândul tinerilor? De antrenori nu mai zic nimic.
Autor, lector universitar în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ETTI), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI)
Comentarii