Roman, Neamț
Căutare site

Incendiu la Mănăstirea Bisericani. O persoană a fost găsită decedată

Incendiu la Mănăstirea Bisericani. O persoană a fost găsită decedată

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de vineri, 31 iulie, la o chilie din incinta Mănăstirii Bisericani, din comuna Alexandru cel Bun. La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o clădire cu o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, în care se află spații de cazare, arhiva mănăstirii, cantina și spații de depozitare.

„Din păcate, în interiorul unei camere a clădirii, pompierii au găsit o persoană carbonizată”, a declarat sergent major Clarisa Jinga, purtător de cuvânt al ISU Neamț. La ora 07:30, incendiul fusese localizat, iar pompierii continuau operațiunile pentru lichidarea focului.

Potrivit ISU Neamț, vineri dimineață, la ora 03.39, prin apel la 112, pompierii au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o clădirii din cadrul Mănăstirii Bisericani. La fața locului, s-a constatat că a fost vorba despre o ardere generalizată la nivelul mansardei, la un corp de clădire cu destinația de chilii, spațiu administrativ și zonă de arhivă, clădire cu regim de înălțime demisol – parter și mansardă, arderea manifestându-se generalizat la nivelul mansardei, construită din lemn.

„Pentru stingerea incendiului, ISU Neamț a mobilizat la fața locului nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă și 46 de cadre. Din păcate, conform informațiilor primite de la cei de la locul intervenției, împreună cu călugării, s-a adeverit în final faptul că a existat și o victimă decedată, care a fost surprinsă de incendiu”, a declarat general de brigadă Mihai Ciprian Mitrea, inspector șef al ISU Neamț.

Misiune de aproape opt ore pentru pompieri

Conform ISU Neamț, la locul incendiului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Alexandru cel Bun, Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Având în vedere amploarea incendiului, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat ulterior cu forțe și mijloace de la Detașamentele de Pompieri Roman și Târgu-Neamț.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la un așezământ monahal cu regim de înălțime demisol, parter și mansardă, având o suprafață construită de aproximativ 400 metri pătrați. Clădirea era utilizată ca spații de cazare, arhivă, cantină și spații de depozitare. Totodată, exista pericolul propagării incendiului la fondul forestier din apropiere și la celelalte construcții din incinta așezământului monahal.

Până la sosirea pompierilor, șapte persoane s-au autoevacuat. O singură persoană, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care prezenta arsuri ușoare la nivelul feței, a necesitat îngrijiri medicale. Acesta a fost asistat de echipajul SAJ, ulterior fiind preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.

Încă din primele momente ale intervenției, pompierii au desfășurat operațiuni de căutare și salvare pentru evacuarea unei persoane despre care existau informații că s-ar afla în interiorul clădirii. Din cauza manifestării extrem de violente a incendiului și a riscului major de prăbușire a elementelor de construcție, pătrunderea în zona indicată nu a fost posibilă în faza inițială a intervenției. După localizarea incendiului și crearea condițiilor de siguranță pentru acces, echipa de căutare-salvare a pătruns în interior, unde, din păcate, a identificat într-una dintre încăperi trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 62 de ani.

„Forțele de intervenție a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars acoperișul din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, panourile fotovoltaice amplasate pe acoperiș, precum și bunurile din încăperile de la parter și mansardă, respectiv obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, obiecte de cult, cărți, documente, articole vestimentare și alte bunuri. Misiunea forțelor de intervenție s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ opt ore. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.