Primăria municipiului Roman a anunțat programul toaletărilor de arbori din următoarea perioadă, lucrări care se efectuează în oraș în fiecare primăvară și toamnă, și care încep acum din zonele Tudor Vladimirescu și Anton Pann.
„Avem în fiecare an, în perioada de toamnă și în perioada de primăvară, program de toaletări de arbori. S-a început acest program și voi anunța și programul zilelor următoare, pentru a ști și reprezentanții din asociații. S-a început în Asociația nr. 22 Tudor Vladimirescu, urmează să se intervină în zona Anton Pann, Asociațiile nr. 1, 2, 3, după aceea în zona Smirodava, la Asociațiile nr. 8, 5, 12, 24, 27, în zona Roman Mușat, fosta Rahovei, Asociația 21, și apoi tronsonul E 85 de la Gară până la ieșirea din municipiul Roman. Acestea sunt primele zone programate pentru intervenție și la toaletare. Ulterior, vor fi și alte zone și asociații care vor intra în acest program. Sunt circa 1.500 de arbori care vor fi toaletați”, a precizat primarul Leonard Achiriloaei.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol