Lucrările de reabilitare a Policlinicii Roman urmează să înceapă în acest an și să fie finalizate anul următor, a anunțat vineri, 15 iulie, primarul Leonard Achiriloaei. În cursul acestei săptămâni, primarul avut o întâlnire cu medicii proprietari de spații din Policlinică, pentru pune la punct detalii din cadrul acestui demers.
„Ieri am avut o primă discuție cu medicii proprietari de cabinete din Policlinica municipiului Roman. Așa cum știți, vrem să demarăm prima etapă de reabilitare a Policlinicii, cea care privește reabilitarea termo-energetică, schimbarea hidroizolației și înlocuirea ferestrelor. De aceea, e necesar să facem anumite demersuri juridice și de asumare din partea celorlalți proprietari a părții de cheltuială care le revine, pentru a putea, în perioada următoare, după finalizarea tuturor procedurilor, să demarăm procedura de achiziție. M-am întâlnit cu o parte dintre medici, nu au putut veni toți, dar sper eu ca, în cursul acestei luni, să finalizăm toate procedurile și să avem toată documentația semnată, ca, până la finalul lunii august, să putem demara procedura de achiziție publică și, ulterior, lucrările, care, conform estimărilor, se vor derula pe parcursul anilor 2022 și 2023”, a afirmat primarul Leonard Achiriloaei.
Demersurile pentru reabilitarea Policlinicii trenează de circa opt ani. A fost nevoie de mai multe discuții, timp de mai mulți ani, ca reprezentanții municipalității să se pună de acord cu ceilalți deținători de spații din clădire – proprietari, concesionari și alte instituții publice care funcționează în clădire (DSP, Medicina Legală, Unitatea de Transfuzie Sânge), pentru a se contura un proiect unitar de reabilitare a clădirii. După această primă fază, de reabilitare termică, o a doua etapă a proiectului o va presupune reabilitarea spațiilor din interior. Cea mai mare parte a costurilor va fi suportată de Primărie, care deține cel mai mult spațiu, în timp ce partea privată este de circa 13-14% din suprafața utilă a clădirii.
Comentarii