Roman, Neamț
Căutare site

Importanţa educaţiei nutriţionale

Importanţa educaţiei nutriţionale

 

nutritieAlimentaţia are un rol esenţial în menţinerea stării de sănătate. De asemenea, alimentaţia nesănătoasă este asociată cu bolile legate de nutriţie: obezitatea, diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare, bolile dentare, anorexia, bulimia etc.

Statisticile arată că, până în anul 2020, morbiditatatea (cazurile de boală) datorată alimentaţiei nesănătoase va creşte până la 57% pe plan mondial, iar mortalitatea datorată acestora va creşte până la 75%.

Partea bună este că aceste lucruri pot fi prevenite prin intervenţia asupra factorilor de risc modificabili, sedentarismul şi obiceiurile alimentare şi prin educarea populaţiei.

Este important ca, încă de la vârste fragede, copiii să fie educaţi cu privire la o alimentaţie sănătoasă. Această educaţie este oferită, în primul rând, de către familie. Copiii tind mai mult să imite ceea ce văd, şi nu să facă ceea ce li se spune.

De asemenea, şcoala are un rol important în transmiterea informaţiilor nutriţionale şi prezintă avantajul de a se adresa unui procent reprezentativ din populaţie. Aşa cum şcoala este responsabilă pentru dezvoltarea unor abilităţi esenţiale, cum ar fi cititul, scrisul, socotitul, la această listă ar trebui să se adauge şi cunoştinţele şi abilităţile nutriţionale.

De ce este important să educăm elevii în acest sens?

  1. Este important ca aceştia să aibă acces la informaţii corecte. Informaţii care poate nu sunt explicate pe înţelesul lor sau care poate sunt puse în practică greşit.
  2. Formarea lor de la vârste fragede. Studiile au arată că obiceiurile alimentare învăţate în perioada copilăriei sunt greu de influenţat în perioada adultă. Fie că e vorba de obiceiuri alimentare sănătoasă sau nesănătoase.
  3. Scăderea riscului de obezitate şi boli de nutriţie.
  4. Adolescenţii, mai ales, necesită sprijin în a avea o imagine corporală pozitivă, în condiţiile în care printre idolii lor se află persoane cât mai slabe.


Nutriţionist dietetician Diana Mitoc,
Ambasador al Jamie Oliver Food Revolution

Diana Mitoc a absolvit specializarea Nutriţie şi Dietetică a Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, Iaşi. În prezent, urmează cursurile masterului de Nutriţie şi Dietetică Profilactică şi Curativă din cadrul aceleiaşi instituţii.

Citeşte mai mult pe: http://smart-nutrition8.webnode.ro/despre-noi/

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.